Religia în România. O privire în cifre pe baza datelor de la recensăminte

Pentru a avea o primă idee despre situația demografică a României, este bine să observăm evoluția efectivului populației în perioada 1912-2021 (tabelul 1). Trendul ascendent al numărului de persoane, până în anul 1992 (maximul populației României a fost atins în anul 1990, de aproximativ 23,2 milioane de indivizi), se datorează unor factori generați de dinamica societății, în special de după al doilea război mondial și instaurarea comunismului (1948). Pe lângă baby-boom-ul de după război, importante sunt politicile pronataliste promovate de regimul comunist, care au frânat procesul de scădere al fertilității și l-a menținut peste rata de înlocuire (2,1 copii născuți de o femeie).

Important este să luăm în calcul și evoluția structurii demografice pe medii (tabelul 2). Urbanizarea realizată în perioada comunistă a presupus un proces de relocare a unui sfert din populație în zonele urbane, mai ales pentru a asigura forța de muncă în proiectele de dezvoltare industrială. 

Așa cum se observă din tabelul 3, în perioada comunistă, la recensăminte, nu au fost înregistrate date cu privire la componenta religioasă. Astfel, între 1930 și 1992, rămâne un interval pentru care se încearcă să se evalueze dinamica comunităților religioase doar cu ajutorul unor estimări. 

Cu privire la tabelul 3, subliniem câteva aspecte:

• anumite comunități care înregistrează o pondere importantă din populația României în anul 1930 (greco-catolică, mozaică, evanghelică luterană, musulmană) vor avea de suferit atât în perioada celui de-al doilea război mondial, cât și în perioada comunistă, astfel că în anul 1992 ponderile lor să fie semnificativ diminuate;
• creșterea ponderii confesiunii majoritare, ortodoxă, este cea mai evidentă. Scăderea acesteia în 2011 și 2021 trebuie corelată cu o creștere importantă a ponderii persoanelor care refuză să mai ofere date despre apartenența religioasă (6% în 2011 și aproape 14% în 2021), aspect care poate fi asociat cu fenomenul de secularizare, care ia amploare în societatea românească;
• în anul 1992, se poate observa că în România diversitatea religioasă nu mai reprezintă un fenomen important. Pe lângă larga majoritate a ortodocșilor, confesiunile creștine care au aproximativ un procent din populație și peste sunt doar patru: romano-catolică, reformată, greco-catolică și penticostală (împreună au 10,6%, iar împreună cu ortodocșii au peste 97% din populație);
• perioada postdecembristă, deși una de libertate, aduce cu sine un proces de scădere a ponderii populației care declară o identitate religioasă la recensământ. Cu puține excepții, confesiunile creștine înregistrează un declin al procentului din populația totală. Cea mai semnificativă scădere o înregistrează ortodocșii, urmată de cea a romano-catolicilor și reformaților;
• ca o excepție, singura creștere procentuală de după 1992 o înregistrează confesiunea penticostală (de la 0,97% la 2,12%). Această creștere însă trebuie corelată cu modificarea structurii etnice și cu repartiția pe medii a acestei comunități religioase (tabelele 4 și 5). Pentru confesiunea penticostală, se observă o creștere importantă a ponderii romilor, de la 19,6 la 23,6% între 2011 și 2021, iar în ce privește repartiția teritorială, în 2021, observăm că 2,94% dintre membrii acestei comunități sunt în mediul rural, față de 1,34% în mediul urban.

În tabelul 4, prezentăm efectivul și structura populației României pe etnii și pe principalele confesiuni, dintre care am păstrat doar pe cele care au peste un procent din populație, la care am adăugat două confesiuni care, împreună cu penticostalii, formează comunitatea evanghelică sau neoprotestantă din țara noastră. Acest tabel ne arată că ponderea românilor a scăzut la toate confesiunile, cu excepția catolicilor și reformaților, care au pierdut însă din procentul maghiarilor. Ca număr însă, între 2011 și 2021, atât reformații, cât și penticostalii înregistrează o creștere a efectivului de persoane de etnie română, cu 8 mii, respectiv 19 mii de persoane. În același interval de timp, la toate confesiunile evanghelice (neoprotestante), se observă o scădere a ponderii populației de etnie română, care este dublată de o creștere importantă a ponderii romilor.

Dacă analizăm componenta etnică a primelor 6 confesiuni din România (cele cu peste 100 de mii de persoane), observăm că ortodocșii sunt în proporție de 96% români și 3% romi; romano-catolicii sunt majoritari maghiari (aprox. 55%), 38% români, 2% romi și 1,6% germani; reformații sunt dominant maghiari (91,5%), aproximativ 6% români și 2,5% romi; penticostalii sunt 73% români, aproximativ 24% romi, 1,5% maghiari și 1,5% ucraineni; greco-catolicii sunt în proporție de 82% români, 11% maghiari, 4,5% romi și un procent germani și ucraineni împreună; baptiștii sunt în proporție de 77% români, 10,5% maghiari și 11,5% romi.

Tabelul 5 ne arată că în România fenomenul religios este unul predominant rural. La ultimul recensământ, se observă că toate confesiunile mari sunt mai prezente în mediul rural. În schimb, greco-catolicii, bisericile protestante germane, cea armeană, dar și religiile mozaică și musulmană au procente ale membrilor lor mai ridicate în mediul urban. Evident, se observă că, pe lângă atei și agnostici, ponderea celor care nu mai declară apartenența religioasă este mult mai mare în urban, unde și procesul de secularizare este mai intens.

Un aspect important cu privire la structura populației din România este analiza simultană a acesteia după religii, respectiv confesiuni, și nivel de educație. În tabelele 6 și 7 avem această structură pentru recensămintele din 2011 și 2021. Facem câteva observații cu privire la aceste date:

• majoritatea largă a ortodocșilor are o structură pe niveluri de educație foarte apropiată de cea națională;
• în 2011, surprinzător este să vedem că atât reformații, cât și romano-catolicii, în calitate de confesiuni minoritare și din tradiția apuseană, au ponderi ale populației cu educație superioară sub media națională, în timp ce confesiunile protestante germane și armenii depășesc acest nivel. Religiile mozaică și musulmană au ponderi ale populației cu studii superioare peste nivelul național, la fel cu persoanele care se declară de altă religie. Relația strânsă dintre nivelul de educație și fenomenul de secularizare se observă și în România, deoarece persoanele care se consideră fără o religie și ateii, precum și cei care nu au declarat vreo apartenență religioasă au procente ridicate la categoria studii superioare;
• comunitățile confesionale cu cele mai scăzute ponderi pentru populația cu studii superioare sunt penticostalii, martorii lui Iehova și creștinii de rit vechi;
• în oglindă, ponderile peste media națională la persoanele cu studii gimnaziale și primare se regăsesc la confesiunile penticostală, adventistă, creștină după evanghelie și creștină de rit vechi.

Față de anul 2011, datele din tabelul 7 ne permit să observăm evoluția structurii populației României după nivelul de educație și religie. Putem sublinia următoarele aspecte:

• –  la nivel național, dacă ponderea populației cu studii liceale nu s-a schimbat în cei 10 ani, a crescut ușor ponderea populației cu studii superioare (de la 14,4 la 16%);
• –  această creștere a ponderii populației cu studii superioare de la nivel național se regăsește aproximativ la toate comunitățile religioase, însă reformații și romano-catolicii rămân sub acest nivel, în timp ce comunitatea baptistă înregistrează o creștere cu 4,7% și trece peste acest nivel. O creștere importantă a procentului populației cu studii superioare se realizează și la biserica evanghelică de confesiune augustană (6,5%), la creștinii după evanghelie (5,2%) și la biserica evanghelică lutherană (5%);
• –  o schimbare importantă la nivel național este scăderea semnificativă a ponderii persoanelor cu studii gimnaziale, de la 27% la 18%, care se poate datora atât schimbării structurii pe grupe de vârste a populației, cât și abandonului școlar. În continuare, comunitățile religioase cu ponderi ridicate la acest nivel de educație au creștinii de rit vechi, penticostalii, adventiștii, martorii lui Iehova.

În România, discuția despre structura populației pe religii și confesiuni trebuie să ia în calcul și repartiția teritorială a comunităților religioase. Dacă luăm în calcul împărțirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare, putem sublinia următoarele aspecte cu privire la cele 6 confesiuni creștine care au peste jumătate de procent din populația României sau peste 100 de mii de persoane: ortodocși, romano-catolici, reformați, penticostali, greco-catolici și baptiști:

• cele mai ridicate procente de ortodocși se află în cele trei regiuni din sudul României;
• romano-catolicii sunt prezenți în Centru, dar și în alte 3 regiuni: Nord-Vest, Nord-Est, Vest;
• reformații sunt predominant în Centru și Nord-Vest;
• penticostalii sunt în principal în Nord-Vest și Vest, dar și în Centru și Nord-Est;
• greco-catolicii sunt prezenți mai ales în Nord-Vest și Centru;
• baptiștii au ponderile cele mai ridicate în Nord-Vest și Vest.

Concluzia cu privire la distribuția teritorială este aceea că în regiunile Centru și Nord-Vest, unde se află cei mai puțini ortodocși, se regăsesc ponderile cele mai ridicate ale persoanelor din confesiunile care provin din tradiția apuseană. Excepție face regiunea Nord-Est, unde, pe lângă o pondere peste media națională a ortodocșilor, se află un procent peste medie a romano-catolicilor și a penticostalilor.

Concluzii

1. Între anii 1912-2021, populația României a avut o evoluție de tip parabolic, cu o creștere până la un nivel maxim de aproximativ 23 de milioane de persoane, în anul 1992, iar după acest moment populația țării noastre scade an de an, îndeosebi pe baza unui deficit natural, numărul de decese fiind mai mare decât cel de nașteri.

2. Urbanizarea României este un proces sinuos și cu implicații socio-economice importante. Cel mai semnificativ este procesul din perioada comunistă, în care aproximativ un sfert din populație a fost mutată din zonele rurale în cele urbane, modificând radical structura socio-demografică a multor orașe.

3. În perioada comunistă, la recensăminte nu există date despre structura confesională, așa că dinamica religioasă a populației poate fi analizată doar pe baza unor estimări.

4. Din punct de vedere religios, structura populației României este dominată de persoanele de confesiune ortodoxă, însă procentul lor scade treptat, de la un recensământ la altul. Ca mărime, după ortodocși urmează comunitățile formate din romano-catolici, reformați și penticostali.

5. Structura etnică pentru primele patru confesiuni ca mărime reflectă dominanța românilor la ortodocși și penticostali, iar a maghiarilor la reformați și catolici.

7. Studiile superioare sunt mai ridicate la persoanele fără religie, la atei și la protestanții magisteriali, iar mai scăzute la penticostali.

8. Fenomenul religios din România este predominant rural, mai ales la ortodocși și penticostali, iar dominanta urbană se găsește la protestanții germani și la evrei, precum și la atei, agnostici și care nu-și declară religia.

9. Distribuția teritorială plasează cele mai mari procente de ortodocși în regiunile din sudul României, iar confesiunile creștine minoritare și de tradiție apuseană în Centru și Nord-Vest.

10. Secularizarea societății românești este evidențiată de creșterea constantă a procentului de persoane care declară că sunt atei și agnostici, dar mai ales al celor care nu-și declară apartenența religioasă.

Danut Jemna