XI. Crezul creștin – Escatologia (2)

voronet-drepta1

Parusia

Prin termenul Parusia (din greacă, înseamnă prezență, sosire), Noul Testament desemnează evenimentul viitor al revenirii lui Isus Cristos la finalul istoriei. Este vorba despre un eveniment deschis, festiv și universal ce marchează finalul unei ere și începutul unui alt veac. Cu privire la Parusia însă, de-a lungul timpului, creștinii și societatea umană au avut diferite raportări care ies din perspectiva speranței biblice. Citește în continuare „XI. Crezul creștin – Escatologia (2)”

X. Crezul creștin – Escatologia (1)

michelangelo

Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie!

În secțiunea dedicată Bisericii, am arătat că după Rusalii istoria devine spațiul în care se arată întreaga iconomie a lui Dumnezeu cu privire la om și creație: procesul de regenerare, de ieșire de sub puterea păcatului și a consecințelor căderii, dar și procesul de creștere a omului până la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Cristos (Efes. 4:13). Creștinii cred în eficiența lucrării lui Cristos, atât în privința mântuirii de sub păcat, cât și a recapitulării tuturor lucrurilor, a unirii lor cu Dumnezeu. În lume, omul beneficiază în parte de ceea ce a realizat Isus Cristos, într-un proces de înnoire ce ține toată viață și care se încununează doar în ziua învierii. De aceea, pentru spiritualitatea creștină, speranța este una dintre virtuțile esențiale. Creștinii sunt mântuiți în această nădejde a înfierii, a așteptării pline de speranță a restaurării finale a tuturor lucrurilor (Rom. 8:19-25). Cu această subliniere putem concluziona că viața creștinului în lume are un profund caracter escatologic. Orientarea creștină spre cetatea viitoare din ceruri (Evrei 13:14) se datorează noului statut al omului de cetățean al cerului ce așteaptă cu speranță restaurarea completă a ființei sale, pentru a deveni asemenea lui Cristos (Filip. 3:19-20). La finalul simbolului de credință, Biserica mărturisește această nădejde a învierii morților și participarea creației la un alt veac sau la un alt mod de existență pe care îl inaugurează revenirea în slavă a lui Isus Cristos. Citește în continuare „X. Crezul creștin – Escatologia (1)”

IX. Crezul creștin – Biserica

Last-Supper

Și în una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică!

Articolul din crez despre Biserică este scurt și enunță patru adevăruri despre natura Bisericii: unitatea (vorbim despre o identitate fundamentată trinitar, ce are la bază unitatea lui Dumnezeu ca pluralitate de persoane – singurul Duh al lui Dumnezeu și o singură nădejde a chemării creștine; un singur Domn, Cristos, ce fundamentează o singură credință și un singur botez; un singur Dumnezeu și Tată, care lucrează în toți și în toate, cf. Efes. 4:4-6); sfințenia (deoarece sfânt este întemeietorul ei; este o caracteristică ce presupune dedicarea totală față de Dumnezeu, fidelitatea unei legături de iubire, expresia prezenței lui Dumnezeu în lume, dar și o actualizare în istorie a împlinirii umane, a unui mod de viață nou ce reflectă asemănarea cu creatorul); universalitatea (vizează spațiul – întreaga lume și timpul – întreaga istorie, precum și faptul că toate categoriile de oameni, indiferent de rasă, gen, condiție socială, au loc în trupul lui Cristos); apostolicitatea (privește temelia și stabilitatea Bisericii, cf. Efes. 2:20, 1Cor. 3:11 și Apoc. 21:14; trimite la fundamentul ei, constituit de viața și mărturia apostolilor, cei ce au primit și transmis revelația lui Isus).

Citește în continuare „IX. Crezul creștin – Biserica”