Psalmii și spiritualitatea creștină (2)

psalms

Din lectura primilor cincizeci de Psalmi, am subliniat caracterul contextual și particular al mesajului lor și cum anume a fost creionată o imagine despre Dumnezeu după tiparele religiosului lumii antice. În textul biblic nu există întrebări explicite legate de natura lui Dumnezeu, ci mai degrabă aprecieri care privesc raportul omului cu divinitatea din perspectiva legii morale și a așteptărilor politico-etnice ale poporului evreu. Un al doilea aspect de interes din Psalmi pentru spiritualitatea creștină este legat de concepția cu privire la natura lumii și cea a omului. Textul biblic ne aduce în zona acestor subiecte indirect, pentru că ne pune întrebări despre sensul anumitor realități pe care le observă autorul biblic și al unor soluții pe care acesta pare să le susțină. Citește în continuare „Psalmii și spiritualitatea creștină (2)”

Recursul la Dumnezeu

The Creation of Adam by Michelangelo

Religia, filosofia și știința încearcă să răspundă la întrebările fundamentale ale omului. Fiecare formulează întrebările într-o manieră proprie și încearcă să răspundă la ele pe o cale aparte. Interesant este că, într-o formă sau alta, în toate aceste domenii ale cunoașterii este pomenit numele lui Dumnezeu. Acest recurs la divinitate ia forme diferite în fiecare dintre aceste arii ale experienței umane. Istoria cunoaște numeroase schimbări și chiar răsturnări de situație în privința modului în care aceste căi de cunoaștere și-au revendicat întâietatea și au propus concepții despre divinitate și rolul ei în înțelegerea naturii realității. Cronologic, religia a oferit inițial un set de răspunsuri la marile întrebări și a construit un cadru propriu de raportare a omului la ființa divină. Citește în continuare „Recursul la Dumnezeu”

Psalmii și spiritualitatea creștină (1)

psalms

Este cunoscut faptul că Psalmii reprezintă probabil cea mai citită carte din Scripturi. Credincioșii apelează la Psaltire ca la o carte de rugăciuni și găsesc aici resursele pentru a se adresa lui Dumnezeu într-o manieră foarte directă și personală. Tonul optimist, încrederea în prezența activă a persoanei divine în lume, alături de imaginea suveranității sale care aduce dreptate pe pământ, străbate întreaga carte și oferă cititorului o puternică conexiune cu mesajul acestor texte străvechi. În egală măsură, cartea Psalmilor ne pune la îndemână și momente dificile din viața autorilor, trăiri intense ale unor evenimente întunecate, ale unor experiențe care aduc mâhnire sau chiar deznădejde. Realismul și profunzimea tablourilor sunt prezentate cu măiestrie prin stilistica specifică poeziei, cu încărcătura tensiunii raportării omului la divinitate și prin apelul la întrebările fundamentale. Citește în continuare „Psalmii și spiritualitatea creștină (1)”