A fi un ecumenic1 nu este un lucru tocmai la modă astăzi, cu atât mai puțin în România. Poți fi relativ ușor un ecumenic de conjunctură sau unul nominal, unul care acceptă ideea de dialog între biserici sau nevoia de deschidere și conlucrare între confesiunile creștine. Însă a fi cu adevărat un spirit ecumenic nu ține nici de modă și nici de contextul cultural. Este mai degrabă o chestiune de vocație, una care așază înțelegerea și experiența celui credincios într-o reală comuniune cu întreg trupul lui Cristos, cu manifestarea istorică a Bisericii într-o mare diversitate de expresie. Un asemenea spirit, un asemenea om al credinței cu deschidere către ceilalți este părintele Cornel Cadar. Întâlnirea cu acest slujitor al lui Isus Cristos mi-a transmis întotdeauna sentimentul unei profunde spiritualități incluzive, transparența unei mâini întinse și a unei inimi calde care oferă darul lui Dumnezeu. Prezența sa nu admitea nicio umbră de îndoială sau de punere sub semnul întrebării a importanței celuilalt, ci exprima onestitatea angajării slujitoare, bucuria și recunoștința de a avea în seamănul său ocazia împlinirii vocației cristice.
Cu acest prilej de comemorare a fratelui nostru, părintele Cornel Cadar, aș dori să schițez portretul unui real spirit ecumenic, o personalitate cu un har special care m-a cucerit și m-a încurajat să-mi urmez propria chemare. În lumina Evangheliei, această evocare nu reprezintă o privire în trecut, ci oportunitatea de a lăsa ca mesajul viu al experienței sale autentice să ne însoțească și să ne inspire, în calitate de mărturie și de model al credinței. Cred că trei aspecte mai importante pot contribui la creionarea figurii ecumenice a părintelui Cadar.
Un prim aspect este legat de logica schimbării pe care o cere orice inițiativă de dialog sau de apropiere între bisericile creștine. În mod curent, suntem tentați să cerem celuilalt să facă un efort de schimbare sau de deschidere, considerând că noi ne aflăm pe drumul cel bun sau mai aproape de adevăr. Istoria dialogului ecumenic a arătat că bisericile sunt mult prea mult centrate pe specificul confesional și mai puțin dispuse să vadă că miezul credinței, adică ceea ce îi unește pe creștini în identitatea lor, este mai important și mai semnificativ decât setul de caracteristici care face diferența dintre tradițiile creștine. De aceea, multă energie s-a consumat pe încercări fără sens de a-i convinge pe ceilalți să accepte o schimbare care cere efortul de a deveni ca noi, de a adopta practici sau idei ale confesiunii în care am ales să ne așezăm. Cu totul altceva am văzut și înțeles de la părintele Cornel Cadar. El a trăit și a exprimat ideea că schimbarea începe mereu de la propria persoană, de la comunitatea în care mă aflu și de la tradiția în care am ales să-mi trăiesc credința. Deși putea ușor să se poziționeze pe piedestalul unei biserici istorice remarcabile și la adăpostul unei identități care se poate ușor impune, părintele Cornel a ales să se deschidă către ortodocși și protestanți cu seriozitatea celui dispus să învețe, care înțelege că el trebuie mai întâi să-și asume un proces de schimbare. Iar preocuparea pentru propria devenire aduce cu sine disponibilitatea de evaluare, privirea critică și spiritul profetic lăsat să lucreze în viața sa și a comunității din care face parte. Părintele Cornel Cadar sublinia frecvent că cele mai bune căi de a realiza acest travaliu al evaluării și schimbării de sine sunt rugăciunea și slujirea. Rugăciunea este o formă de luptă cu noi înșine și de așezare coerentă în fața lui Dumnezeu și în trupul bisericii locale. Iar slujirea semenilor reprezintă exercițiul depășirii oricărei forme de egoism, de închidere și autosuficiență. Ecumenismul autentic se poate realiza numai atunci când fiecare creștin și fiecare comunitate locală este preocupată de acea transformare cerută de modelul cristic. Apropierea dintre biserici este posibilă atunci când acestea sunt preocupate să răspundă exigențelor lui Dumnezeu, să progreseze în sfințenie și slujire. Naturalețea cu care părintele Cadar stabilea relații cu credincioși din alte biserici este expresia unui adevărat ucenic al lui Cristos, care privește cu maturitate mai întâi la propria devenire și care înțelege că el își poate cunoaște limitele și le poate depăși doar prin deschiderea către frații săi din toate bisericile.
Un al doilea aspect privește disponibilitatea de a primi darul celuilalt, de a accepta că celălalt are ceva valoros de oferit. Nu este vorba despre curiozitate sau deschiderea la nou, ci de smerenia și maturitatea înțelegerii că darurile lui Dumnezeu ne sunt oferite prin semenii noștri, prin membrele care alcătuiesc alături de noi un singur trup. Este vorba despre disponibilitatea de a învăța și de a accepta că adevărul revelației biblice nu se poate primi sau înțelege în izolare, nici cu o atitudine de superioritate sau de aroganță confesională. Părintele Cadar m-a surprins mereu prin fascinația cu care acceptă și se hrănește din diversitatea trupului lui Cristos, prin capacitatea sa de a se împărtăși din lumina și darul pe care-l aduce cu sine un alt credincios, indiferent de tradiția din care face parte. Deschiderea sa de a lucra cu credincioși din alte biserici exprimă acest crez că plinătatea și vitalitatea vieții de credință presupune un proces permanent de dăruire reciprocă. Cred că misterul figurii radiante a părintelui Cornel nu ține doar de o trăsătură de personalitate, ci de modul în care el reușea să lase la lucru dinamica darului divin, adică să ofere înapoi din ceea el însuși primește de la alții. El a exprimat constant convingerea că un creștin trebuie să fie atent la modul în care Dumnezeu lucrează în alți credincioși, în alte comunități și în alte confesiuni. Aprecierea sa pentru credincioșii evanghelici sau ortodocși cu care a colaborat mereu nu se rezumă la o simplă chestiune de politică religioasă sau de oportunitate istorică apărută după căderea zidului comunist. Părintele Cadar ne învață că iconomia Duhului Sfânt care se desfășoară în celelalte tradiții creștine este una și aceeași iconomie a lui Dumnezeu care se realizează în toate bisericile din lume. De aceea, sprijinirea unor proiecte care nu sunt inițiate de el sau de comunitatea sa confesională reprezintă un act de credință în participarea la prezența manifestă a lui Dumnezeu în misiunea sa în lume. Nu voi uita niciodată deschiderea și energia cu care a sprijinit înființarea unei biserici evanghelice în Iași, deși putea să considere că o asemenea inițiativă face concurență tradiției catolice din care face parte sau că acesta ar fi un proiect de tip sectar, marginal, care nu merită niciun fel de atenție. Nu voi uita niciodată că pentru el a contat nu numai sprijinul pe care este dispus să-l ofere, ci înțelegerea că celălalt, care este diferit de el, este o mare ocazie pentru propria devenire, un mare har din partea lui Dumnezeu.
În fine, al treilea aspect vizează capacitatea de a contextualiza misiunea creștină în datele socio-culturale ale unui anumit spațiu istoric și geografic. Un adevărat spirit ecumenic este preocupat de întruparea credinței în cadrele concrete ale societății umane, de a le amprenta cu valorile și modul de viață pe care și le asumă biserica în lume. Acest demers presupune realism și discernământ, luciditatea de a identifica atât oportunitățile, cât și limitele sau capcanele care însoțesc manifestarea misiunii creștine în lume. L-am cunoscut pe părintele Cadar la mijlocul anilor ‘90, într-o perioadă în care efervescența fenomenului religios postdecembrist se mai estompase, iar inițiativele de dialog interconfesional se diminuaseră semnificativ. Căderea zidului comunist a adus oportunități de dialog și conlucrare, însă elanul motivat de libertatea de exprimare s-a răcit rapid. Dacă la unii creștini și lideri cu deschidere ecumenică din Iași începea să se instaleze scepticismul și lipsa de orizont, la părintele Cornel puteai găsi mereu acel optimism sănătos și curajul de a continua, în ciuda schimbărilor din biserici și din societate. El era animat de crezul că orice inițiativă care-i adună pe credincioși, chiar și cea mai mică sau mai neînsemnată, este un progres, o victorie a binelui. De aceea, era mereu disponibil la orice apel și gata să investească în lucrurile care-și propun să depășească prejudecățile, fricile și complexele care bântuie confesiunile creștine din România cu privire la dialogul și apropierea dintre biserici. Părintele Cadar, ca un adevărat spirit ecumenic, ne învață ce reprezintă calmul și încrederea unei identități bine definite, care nu se simte amenințată de alteritatea celuilalt și nici de etosul unei societăți măcinate de neîncredere și scepticism. Prin ce a trăit și gândit, el ne arată ce înseamnă curajul de a ne expune și chiar de a fi vulnerabili, înțelegând că aceasta este calea autentică de cunoaștere reciprocă. În ciuda riscurilor specifice mentalului cultural și religios din România, părintele Cornel Cadar a ales onestitatea și transparența, iar nu camuflajul ipocrit al etichetei unui cleric educat, nici politețea rece a unei instituții impunătoare. Prezența sa la orice eveniment era întotdeauna una care conferea încredere și curaj, una care dizolva suspiciuni și temeri, care învingea frica de a fi împreună cu cei diferiți de el.
În fața provocărilor pe care le ridică societatea actuală și viitoare, efortul de apropiere a bisericilor creștine poate juca un rol determinant pentru echilibrul social și poate constitui o sursă sau un catalizator pentru procesul de identificare a unor soluții coerente. Un ecumenism autentic, susținut de creștini și lideri precum părintele Cornel Cadar, reprezintă mai mult decât o problemă internă a uneia dintre marile religii ale lumii. Este mai mult decât o exigență cerută de efortul de depășire a crizelor prin care trec confesiunile creștine. Măsura în care bisericile vor reuși să găsească o formă de unitate și convergență într-o mare diversitate confesională și de expresie a credinței reprezintă un gest de maturitate și responsabilitate care poate influența pozitiv întreaga societate umană.
Dănuț Jemna
- Textul a fost prezentat la evenimentul „Călăuza – Simpozion în memoria părintelui Cornel Cadar”, Iași, 9 martie, 2024 ↩︎
Alteritas 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.