III. Crezul creștin – Dimensiunea comunitară a credinței

St-Augustine-Quote

Am încercat să definim credința ca o capacitate ce îndreaptă omul spre Dumnezeu, spre realitatea cea mai înaltă. Credința angajează personalitatea omului în totalitatea ei, conlucrează activ cu celelalte facultăți umane și presupune o abandonare totală a omului în mâna lui Dumnezeu. În manifestarea credinței putem distinge trei dimensiuni mai importante în relație cu alte trei capacități umane fundamentale. Mai întâi, în relație cu planul afectiv, credința ia forma încrederii, cea care stă la baza unei relații personale cu Dumnezeu. Încrederea reprezintă motorul dimensiunii personale a credinței, ceea ce determină angajarea cu seriozitate a persoanei umane în raport cu ființa divină. Prin credință, omul acceptă existența lui Dumnezeu și aderă la ceea ce Dumnezeu a revelat omului despre sine. În al doilea rând, exercițiul credinței presupune un efort de reprezentare cognitivă cu privire la realitatea spre care aceasta deschide ființa umană. Vorbim despre un efort de înțelegere și de conturare a unui conținut de principii și adevăruri care definesc (axiologic, moral, social etc.) spațiul existențial al celui credincios. Nu în ultimul rând, credința angajează planul voinței, determinarea de a pune în act un mod de viață articulat după principiile credinței. Credința definește un mod de viață concret, o experiență care dă mărturie despre principiile și adevărurile ce o ghidează și despre reperul întregii experiențe umane, care este Dumnezeu.

Citește în continuare „III. Crezul creștin – Dimensiunea comunitară a credinței”