Jertfirea lui Isaac (2)

abraham's_sacrifice

A doua parte a drumului este mai scurtă, însă această scenă este mult mai intensă, mai încărcată cu sens. Tatăl şi fiul merg împreună. Este vorba despre o imagine centrală în acest tablou, care este întărită în text de două ori. Autorul nu ne spune nimic despre un dialog între cei doi. Tăcerea este ruptă o singură dată de o chemare a fiului care este prezentată în versetul 7. Aici textul ne ajută şi ne cere să fim atenţi pentru că avem o formulă identică cu cea din primul verset în care Dumnezeu îl cheamă pe Avraam. De asemenea, paralela cu versetul 1 ar putea fi observată aici şi la nivelul întrebării fiului, care este o reluare a testului credinţei, dar în acest context specific al dezvoltării naraţiunii. Citește în continuare „Jertfirea lui Isaac (2)”

Jertfirea lui Isaac (1)

abraham_e_isaac

Pasajul din Geneza 22:1-19 este poate unul dintre cele mai frumoase şi mai dense texte din Vechiul Testament, atât din punct de vedere al construcţiei narative, cât şi al bogăţiei teologice. Jertfirea lui Isaac reprezintă evenimentul culminant din viaţa lui Avraam, eveniment care are darul să proiecteze lumină asupra trecutului şi viitorului său, asupra relaţiei sale cu Dumnezeu, precum şi asupra familiei care se va naşte din el. Acest eveniment va deveni un moment de referinţă din istoria patriarhilor şi va fi preluat de tradiţia biblică drept unul dintre cele mai de seamă acte ale credinţei realizate vreodată de om în istorie. Citește în continuare „Jertfirea lui Isaac (1)”

Legământul lui Avram

abraham

Evenimentele prezentate în capitolul 17 al cărţii Geneza fac parte dintr-un tablou mai mare, care este reprezentat de istoria lui Avraam, şi ocupă un loc central în această istorie, atât prin poziţia lor în textul biblic, cât şi prin semnificaţia pe care o au. În acest pasaj al Scripturii, ni se prezintă legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avram după o perioadă de aproximativ 24 de ani de la chemarea sa şi de la plecarea din casa părinţilor săi. Această perioadă de aproape un sfert de veac este una importantă pentru revelaţia biblică pentru că prezintă cu realism şi onestitate relaţia unui om cu Dumnezeu, cu toate aspectele sale pozitive şi negative. Avem de a face cu un om care va fi numit părintele credinţei şi reprezintă modelul la care ne putem uita şi de la care putem învăţa. Citește în continuare „Legământul lui Avram”