Metaverse și societatea românească

Termenul metaverse pare să provină din literatura science fiction și să preocupe doar pe tinerii pasionați de internet și de filme, însă lucrurile nu stau chiar așa. Este vorba despre o întreagă economie și societate care se dezvoltă în jurul a ceea ce generic se numește realitate virtuală și care angajează enorm de mulți oameni și resurse, astfel încât Uniunea Europeană este preocupată și tentată să reglementeze cât mai riguros acest sector în plină dezvoltare.

Nu este cazul să discutăm aici în detaliu ce presupune această realitate virtuală și de ce sunt oamenii tentați să se implice atât de mult în zona unei economii abstracte, dar unde se creează și se vând totuși obiecte virtuale pe sume colosale. Dacă este să urmăm logica lui K. Popper, ceea ce construiește omul, chiar dacă nu face parte din realitatea obiectuală sensibilă, materială, reprezintă totuși o lume reală (lumea a treia a lui Popper), o lume față de care ne angajăm cu întreaga ființă, atât prin reprezentările cognitive, cât și prin cele emoționale sau prin experiențele factuale. Așa numitele experiențe digitale, care implică realitatea virtuală socială și economică, sunt mijlocite de înalta tehnologie și atrag oamenii într-o lume aparte în care posibilitățile de exprimare și creativitate par nelimitate.

Veți întreba care este legătura dintre această provocare adusă de metaverse și viața politică, socială și economică din România. La prima vedere, nu există nici o legătură. Însă dacă luăm în calcul posibilitățile pe care le oferă acest concept, putem să ne imaginăm că noi, cetățenii români, putem crea un spațiu social, economic și politic virtual în care să ne exprimăm opțiunile, să ne implicăm în desfășurarea de politici și strategii pentru conturarea unei societăți funcționale așa cum ne-o dorim. Probabil că acest lucru ar fi realizabil și că mulți oameni și-ar găsi locul în desfășurarea unor activități pe care să le realizeze cu pasiune și cu rezultate interesante. De altfel, așa cum spuneam, există mulți oameni care fac asta fie pentru divertisment, fie pentru a obține câștiguri substanțiale. Celor cu imaginație și spirit de inițiativă doar le lansăm ideea de a se gândi cum ar arăta o Românie construită în metaverse prin participarea cetățenilor care nu au acces la politică și în business sau care nu au curajul să intre în această lume care arată ca o adevărată junglă. Dar mai lansăm o provocare și vă invităm să ne gândim dacă nu cumva ceea ce numim economia sau politica reală din această țară nu reprezintă altceva decât realități cărora nu le putem atribui nici măcar statutul de virtual. Privită din metaverse, România pare un accident sau un eșec al unor actori complet nepregătiți, fără cea mai mică imaginație și care operează cu cel mai prost scenariu de obținere a unui câștig. Lucrurile au ajuns într-o situație atât de ridicolă, încât orice gest sumar de analiză din exterior a sistemului creat în societatea românească în ultimii ani intră în zona irealului, a absurdului. Este suficient să luăm trei elemente și să semnalăm câteva aspecte care se văd clar la suprafață, fără să fie nevoie să se intre în detalii ce ne pot duce cu gândul la un underverse.

În primul rând, dacă este vorba să privim la ceea ce se întâmplă în politică, am ajuns la cel mai prost scenariu care se putea contura după mai bine de 30 de ani de la căderea zidului comunist. Este clar că nu am învățat ce este democrația și că nu am reușit să dezvoltăm un organ politic la nivelul populației, nici să producem politicieni autentici, oameni care să știe ce înseamnă binele comun și să își pună la lucru competențele pentru conturarea unui cadru în care cu toții să beneficiem de așa ceva. Actuala alianță dintre PNL și PSD reprezintă rezultatul cel mai slab și ineficient la care se putea gândi cineva vreodată. Este regresul maxim pe care îl poate lua cineva în calcul în orice joc de idei sau de scenarii care se pot dezvolta într-o societate care își dorește să fie democratică. Fără a intra în detalii, este foarte clar că acest rezultat reprezintă o mare dezamăgire pentru toi cei interesați cât de cât de politică și de guvernarea responsabilă. Alianța de dreapta nu numai că nu a putut fi ținută pe o linie coerentă, dar ea nici măcar nu a existat. Am asistat la lupta tâmpă a unor oameni care se află în zona politicului doar pentru orgolii mărunte, bani și influență. Alianța actuală, care pretinde că s-a născut din compromisul de a salva România după impactul major adus de pandemie și criza energetică, reprezintă maximul de ipocrizie pe care îl mai poate suporta un om de bun simț care se gândește la binele acestei societăți. Adevăratul compromis făcut de politicienii din cele două tabere adverse se leagă de binele lor, adică de o înțelepciune malignă care știe că este mai convenabil să fii la putere împreună cu dușmanul și că sunt mai mari șansele ca să poți împărți prada cu inamicul decât să câștigi printr-o bătălie politică onestă. Miza este cea a banilor europeni promiși României, astfel încât politicienii au convenit că este de unde să se împartă fiecăruia câte ceva și că este mai bine să pară uniți decât să se lupte pentru putere. Chiar și pentru realitatea virtuală, un scenariu de acest tip este greu de acceptat, nu numai pentru că este artificial, ci și pentru că el nu va aduce un real câștig nimănui. Adevăratul rezultat este eroziunea, creșterea neîncrederii și a ipocriziei, nu numai în rândul politicienilor, ci și la nivelul populației.

În al doilea rând, este lesne să ne uităm la sectorul bugetar și la cel al asigurărilor sociale. Aerul de artificial și de improvizație grosolană transpiră la orice nivel al sistemului. E suficient să enumerăm câteva elemente punctuale care anunță efecte negative colosale, greu de îndepărtat în viitor: creșterea accelerată a datoriei publice, cu dobânzi uriașe, pentru a susține sectorul bugetar, în paralel cu un sistem ineficient de colectare, clientelism politic pentru scutiri și amânări a plăților de taxe și impozite; nepotism și clientelism politic în numirea multor oameni în diverse poziții ale aparatului de stat, de la nivel local, până la cel central, oameni care nu își fac treaba, care mențin o atmosferă insalubră la nivelul serviciilor publice; inechitatea sistemului de pensii, prin recalculări și reinventări la nivel de legi și principii, dar prin menținerea ipocrită a pensiilor speciale pentru toate categoriile de ”speciali” din țara asta. Și acest domeniu bate orice record posibil de scenariu distopic care s-ar putea crea în oricare dintre lumile și realitățile posibile. Senzația este că totul se rezumă la conjunctură, la eficientizarea câștigului pe termen scurt pentru un grup de oameni, fără să se înțeleagă ansamblul, și că inclusiv aceste posibile câștiguri nu au sens într-un sistem care se degradează tot mai mult și aduce efecte negative pentru toți.

În al treilea rând, merită adusă în discuție educația. Nu este vorba să analizăm aspecte legate de ultimele invenții propuse de ministrul educației, ci despre întreaga poveste a schimbărilor permanente și fără nici o logică din ultimii 30 de ani. Indiferent de ministru și de legislatură, de partid politic sau program de guvernare, totul a fost un experiment al unor orgolii și al unor oameni lipsiți de viziune. Animați de o serie de mituri alimentate pe filiere naționaliste, mulți decidenți și oameni cu influență în zona sistemului educației au preferat să evite realitatea pe care o revendică mereu în discursurile lor. Iată că, fără tehnologie, pare că ne raportăm la o realitate virtuală care este doar schițată mimetic prin trimitere la aceste mituri, iar realitatea faptică a procesului de educație sau de cercetare este undeva uitată sau neglijată. Dar dacă este să ne uităm la toate proptelile care au apărut de-a lungul timpului, de la meditații și afterschool, până la programe de studii care nu au nimic de a face cu realitatea socio-economică din țara asta, ne dăm seama că un muribund este ținut artificial în viață atât cât se va putea.

Nu este cazul să mai formulăm concluzii cu privire la ceea ce numim realitate socială, economică sau politică în România. Din orice perspectivă am privi, pare plauzibilă ipoteza că ceea ce avem era și este foarte greu de previzionat chiar și la nivelul unui joc la care ar participa cetățenii folosind mijloacele tehnologice și realitatea virtuală. De asemenea, nu este cazul să fim pesimiști și să privim cu jind la realitatea anunțată de metaverse. Cei care au acces la informație și la instrumentele complexe ale societății informaționale pot fi și mai lucizi cu privire la dinamica vieții sociale și pot fi actorii unor transformări pe care cu toții le așteptăm. Sigur, la fel de adevărat este că și alternativa dezgustului și distanțării față de zona politicii și vieții civice poate reprezenta o opțiune pentru mulți. Nici nu riscăm să facem previziuni cu privire la viitorul societății noastre sau la cum anume va influența tehnologia și realitatea virtuală existența generației tinere și a celor care vor urma. Dar ispita și tendința de a ne refugia în lumi pe care noi le putem construi și gestiona în mod convenabil există și deja îi antrenează pe mulți, probabil chiar și din România.

Dănuț Jemna