În ultimele săptămâni, criza generată de atacarea Ucrainei de către forțele armate ruse a devenit un subiect global care produce efecte rapide în rândul populației, mai ales ca urmare a stimulilor psihologici promovați ușor de mijloacele de comunicare în masă.
De pildă, în România, am asistat pe rând la psihoze legate de realizarea de stocuri de valută, combustibili și alimente. Speculanții se folosesc de sensibilitatea oamenilor și aruncă pe piață zvonuri, induc comportamente și întrețin o stare de surescitare cu ajutorul mesajelor transmise facil prin social media. Comentatorii au sărit rapid să sancționeze aceste reacții ale oamenilor care s-au înghesuit să își facă provizii și s-au lăsat manipulați de informațiile false care circulă pe toate canalele în societate. A fost remarcată mereu reacția slabă a autorităților și faptul că doar comentează tardiv despre creșterea prețurilor, volumul vânzărilor la diverse produse sau chiar despre informațiile care circulă în spațiul public. Vocile care îndeamnă la calm sau care asigură că dispunem de resurse suficiente și recomandă populației să nu se grăbească la decizii au dreptate, dar vin frecvent și cu evaluări simpliste asupra întregului fenomen. Nu este vorba doar despre frica de moment a oamenilor sau de grija pentru un viitor incert datorat războiului, ci și despre incertitudinea creată de confuziile sistemului socio-politic la toate nivelurile. În plus, contextul de criză scoate la iveală lucruri mai profunde cu privire la structurile axiologice, calitatea umană și viziunea despre lume a cetățenilor. Într-un text anterior am vorbit despre slăbiciunea omului occidental și despre cumularea unor efecte de-a lungul timpului care au condus la datele unei societăți marcate de individualism exacerbat și de miza confortului unui nivel de trai ridicat. Când ne gândim la România însă, este clar că avem alte date și că dinamica populației în fața acestei crize globale de proporții este animată de mecanisme diferite. Nu vom intra însă în această discuție, ci încercăm să ne întrebăm cum ar putea fi folosită identitatea creștină în acest context dificil. Cum ne-ar putea ajuta credința și înțelegerea despre lume și viață pe care ne-o oferă teologia și spiritualitatea creștină în aceste zile măcinate de confuzii, interese meschine, dar și de intenții nobile de a-i ajuta pe cei în nevoie? Este legitim să ne punem această întrebare mai ales într-o țară creștină în care un procent foarte mare de cetățeni își revendică această calitate. Vom încerca să ne apropiem de această interogație făcând trimitere la câteva distincții cu care operează gândirea creștină și pe care le putem utiliza mereu, nu numai în situații de criză.
În primul rând, creștinii înțeleg și își asumă că viața lor presupune intersectarea permanentă a trei planuri pe care trebuie să facă efortul să le conștientizeze și să le ia în calcul în permanență. Pare că planul individual vine mai întâi și acestuia îi acordăm cea mai mare importanță. Îi cerem mereu lui Dumnezeu să intervină în acest orizont pentru a ne oferi protecție și binecuvântare, răspunsuri la probleme legate de viața noastră. Și o facem pe baza promisiunii biblice că el se implică direct în viața personală a celor credincioși. Frecvent însă este posibil să constatăm că nu toate rugăciunile ne sunt ascultate și că nu tot ceea ce ne dorim se realizează. Acest lucru ne provoacă credința, poate naște o sumedenie de întrebări cu privire la modul în care Dumnezeu se implică în existența noastră de zi cu zi.
Însă tocmai în acest caz este nevoie să lărgim cercul și să observăm că viața noastră implică mereu și planul comunitar, atât cel eclesial al bisericii locale în care ne-am așezat, cât și cel al colectivității umane din care facem parte, care se extinde de la vecini până la întreaga localitate și țara în care trăim. Iconomia lui Dumnezeu nu se învârte doar în cercul nostru îngust, al dorințelor și înțelesurilor individuale sau ale familiei cuiva, ci vizează și existența noastră ca un trup eclesial și social. Identitatea creștină ne cere să privim cu atenție la locul în care ne-a așezat Dumnezeu, la oamenii pe care îi avem în preajmă, la modurile în care suntem chemați să îi slujim și în care suntem slujiți prin prezența lor. Uneori dorințele și intențiile noastre nu concordă cu dinamica comunității și riscăm să ne izolăm, să ne simțim marginalizați sau să ne victimizăm. Un creștin matur înțelege că viața sa capătă contur în comunitatea eclesială și socială din care face parte și că numai așa își poate găsi pe deplin semnificația. Acest lucru presupune interes și atenție cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, responsabilitate cu privire la viața comunității în care suntem așezați, de la cea religioasă până la cea socială și politică. Așadar, este important să ne analizăm așteptările, dorințele și rugăciunile adresate lui Dumnezeu în relația cu acest plan mai mare și să înțelegem că viața noastră nu poate fi izolată de comunitate și că nu-i putem cere lui Dumnezeu să facă o excepție în cazul nostru. Din păcate, uneori, creștinii nu înțeleg bine exemplele Scripturii și tind să empatizeze cu personalități care reprezintă cazuri excepționale de oameni cu care Dumnezeu avea un plan special, uitând să vadă că inclusiv aceștia sunt parte a iconomiei divine care implică familii, triburi sau popoare.
În aceste zile de criză, sunt lăudabile eforturile depuse de mulți creștini și biserici locale de toate confesiunile pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina. Trebuie subliniat însă că la fel de importante sunt și acțiunile civice și vocile critice care iau în calcul derapajele din politică sau economie, precum și cele care manifestă vigilență și radiografiază viața întregii societăți. Aceste coordonate ne-au lipsit și în trecut, iar creștinii au avut reacții sporadice, uneori animate de forțe externe, cum ar fi cele politice. Vocea și acțiunea creștinilor ca parte a societății civile este importantă mereu și poate însemna un reper de echilibru și maturitate. În aceste zile, ea poate arăta rezervă față de excesele de tot felul, de a face cheltuieli exagerate și stocuri de produse fără măsură, de a fugi în străinătate sau de a găsi protecție în buncăre. În egală măsură, credința creștină presupune și responsabilitatea și chiar asumarea riscurilor de a fi solidari unii cu alții, de a înțelege că Dumnezeu însuși se implică la acest nivel al vieții comunităților umane. Pentru un creștin este imatur să se izoleze de comunitatea sa în momentele de criză și să ceară protecție divină specială pentru sine, considerând că așa trebuie să se manifeste răspunsul divin la credința noastră. Dimpotrivă, credinciosul autentic înțelege că voia lui Dumnezeu este să fim aproape de semenii noștri, să ne afirmăm credința prin slujirea nevoilor celor din jur și prin asumarea unei solidarități comunitare în fața problemelor istoriei, chiar dacă acest lucru aduce suferință și probleme de înfruntat.
Dar și acest plan comunitar se lărgește către unul mai mare de care suntem tot mai conștienți ca urmare a tehnologiei și mijloacelor sofisticate de comunicare. Facem așadar parte din planul global, iar în calitate de creștini înțelegem că Dumnezeu se implică și la acest nivel conform planurilor sale. Este de datoria creștinului să priceapă că există o iconomie divină pentru întreaga lume, pentru toate popoarele și statele globului. De asemenea, credincioșii înțeleg că acest lucru înseamnă a lua în calcul și expresia răului, adică unele dimensiuni și forțe ale sale care depășesc nivelul individual sau comunitar. Este clar că aici ne este și mai greu să înțelegem cum lucrează Dumnezeu, dar credem că el este stăpânul istoriei și că autoritățile și planurile lor nu scapă cunoașterii și vigilenței sale. Este important să subliniem că la nivel global vorbim nu numai despre relațiile politice dintre țări, ci și despre cele culturale și religioase. Criza din Ucraina atrage atenția în mod decisiv asupra faptului că suntem cu toții angrenați în această ecuație globală și putem vedea mai ușor cum se propagă efectele unor decizii sau evenimente aparent izolate. Tema solidarității se pune așadar și dincolo de limitele unei comunități locale sau naționale. Conflictul generat de relația dintre Rusia și Ucraina atrage atenția asupra capacității țărilor europene de a fi solidare și de a înțelege cu adevărat pericolul extinderii acestuia și la alte state. Contează enorm dacă statele UE și NATO vor reuși să fie ferme și să adopte o poziție coerentă față de acest război nedrept. Aceste date sunt importante din perspectiva înțelegerii creștine, pentru că iconomia lui Dumnezeu ia în calcul libertatea și responsabilitatea noastră, iar elasticitatea lucrării sale cu popoarele depinde de maturitatea cu care noi știm să răspundem provocărilor. În egală măsură, pentru această perioadă dificilă, o miză importantă o reprezintă dialogul dintre biserici, capacitatea creștinilor de a face front comun pentru a lupta împotriva violenței și excesului de putere și a tuturor problemelor actuale, de la încălzirea globală, la terorism și încălcarea drepturilor omului. Chiar dacă este dificil ca noi să înțelegem dinamica istoriei la acest nivel global, Scriptura ne sugerează că spiritul profetic dat bisericii presupune preocuparea de a înțelege și mai ales de a avea o atitudine critică coerentă cu privire la tot ceea ce înseamnă violență, abuz de putere, distrugere, pierdere de vieți omenești etc. În virtutea înțelegerii unicității și universalității bisericii, creștinii sunt chemați să fie ambasadori ai solidarității între oameni, făcători de pace și slujitori ai binelui. Un semnal foarte important al coeziunii și angajării creștine îl reprezintă fraternitatea și deschiderea bisericilor și liderilor ei față de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Din păcate, deocamdată, Biserica Rusiei nu pare să intre în această zonă de convergență și nici să aibă puterea și claritatea de a condamna un război care produce victime de vieți omenești și pagube materiale.
O a doua distincție cu care operează un creștin în existența sa în lume este cea între o iconomie divină a iubirii și mântuirii și una a pedagogiei dreptății care limitează răul și asigură condițiile unui bine comun pentru toți oamenii. Creștinii înțeleg din revelația biblică faptul că Dumnezeu este profund implicat în istoria noastră atât pentru a împlini promisiunea mântuirii și dezvoltării unei relații armonioase cu oamenii, cât și pentru a asigura coordonatele existenței noastre în condițiile manifestării răului și a libertății ființelor create de a face rău. Când este vorba despre justiția divină și implicarea lui Dumnezeu în lume, intră în discuție tema complexă a politicului și a puterii care este exercitată la nivelul structurilor statului, dar și la nivel internațional, pentru a îngrădi și pedepsi manifestarea răului. Vechiul Testament este plin de pasaje care susțin că Dumnezeu ridică și coboară pe împărați, că el ia partea văduvei și orfanului, a străinului și celui lipsit de ocrotire, dar și că el folosește autoritatea politică pentru a face dreptate, pentru a judeca pe cei răi. Noul Testament subliniază de asemenea că autoritățile politice sunt îngăduite de Dumnezeu pentru a împlini această sensibilă iconomie a dreptății, ca să facă posibil un bine comun pentru toți oamenii. Tradiția creștină a dezvoltat practica rugăciunii pentru autorități și tema discernământului oamenilor în alegerea conducătorilor și în evaluarea activității lor. Cei aflați în dregătorii devin astfel persoane care participă ca actori activi ai dublei pedagogii a divinului în lume, iar creștinii trebuie să reușească să vadă în ei atât oameni care au nevoie de mântuire și iubire, cât și semeni cu care pot intra în relații în care sunt folosite violența și constrângerea. Pentru credincioși, dificultățile apar atunci când liderii politici, asemenea lui Putin, devin ei înșiși o expresie evidentă a răului. Animați de teribilul păcat al mândriei și al gândului că sunt mai presus de oricine și orice, liderii politici pot folosi puterea pe care o au pentru a amenința și distruge, pentru a împlini planuri egoiste, pentru a desfășura obiective diabolice. Este dificil de evaluat ascensiunea lui Putin și cum anume se implică Dumnezeu în acest teribil conflict din Ucraina. Însă creștinii trebuie să se raporteze la această situație ținând cont de înțelegerea pe care o au asupra dublei pedagogii divine în lume. Când autoritatea politică își depășește rolul și devine un exponent al răului, creștinii au datoria de a lua atitudine, de la rugăciunile aduse lui Dumnezeu, până la toate formele de manifestare publică a unei voci coerente care demască acest joc și se implică în mediere și gestionarea consecințelor violenței politice. De asemenea, ei trebuie să fie dispuși să se implice ca parteneri ai slujirii semenilor, ca mesageri ai iubirii divine care ne cheamă la pace și solidaritate, facere de bine și vindecare. Chiar dacă uneori Dumnezeu s-a folosit de lideri politici pentru a împlini dreptatea sa în lume și pentru a aduce judecată asupra unor popoare înclinate spre rău, nu este treaba noastră să decidem asupra acestor aspecte pe care nu le putem înțelege deplin și nici nu putem justifica războiul de cucerire și distrugere în numele unui pretins mandat divin. Ceea ce este clar din Scripturi și din istorie este faptul că Dumnezeu așteaptă de la autoritățile politice să își împlinească menirea, să fie responsabile, să protejeze cetățenii și să limiteze răul, nu să-l producă și să-l extindă. A lua poziție împotriva nedreptății și violenței înseamnă a ne implica în iconomia dreptății divine, dar în cadrele pe care le avem la îndemână și pe calea binelui.
Nu în ultimul rând, în aceste vremuri de criză, pentru creștini este important să lucreze cu distincția dintre un plan istoric și unul escatologic. Scriptura ne amintește că suntem străini și călători pe acest pământ și că avem ca țintă patria cerească pregătită de Cristos pentru cei ce l-au urmat. Însă drumul spre viața veșnică și identitatea care se conturează pentru ceea ce vom fi acolo se desfășoară în datele experienței noastre de aici. Numai în măsura în care ne asumăm cu seriozitate vocația creștină în această lume, adică rolul și chemarea de a-i sluji pe semeni și de a deveni asemenea lui Cristos, putem vorbi despre un creștinism matur și despre pregătirea pentru împărăția lui Dumnezeu. Există o dificultate în gestionarea acestei relații dintre istorie și escaton care este dată de faptul că cei credincioși trebuie să facă față constant tentației de a-și defini coordonatele vieții lor în conformitate cu datele și așteptările spațiului cultural în care trăiesc. Creștinii nu sunt chemați să iasă din lume, să formeze o societate paralelă sau să găsească o cale de mijloc care să împace exigențele împărăției lui Dumnezeu și cele ale lumii, dar nici să considere că așteptările lui Cristos sunt aceleași cu cele ale culturii în care trăiesc. Ceea ce este clar în privința acestei relații dintre istorie și veșnicie este faptul că cei credincioși își ancorează întreaga viață, planurile și deciziile, obiectivele și eforturile în realitatea împărăției lui Dumnezeu și sunt conștienți că ceea ce devin mereu și ce se întâmplă cu ei în lume are ecou în eternitate. Identitatea creștinului este astfel centrată pe a fi, nu pe a avea, iar raportarea la grijile și nevoile cotidiene se realizează de pe poziția celor care consideră că Tatăl ceresc se implică în satisfacerea nevoilor noastre. Rezultă că experiența creștină în lume este animată mereu de un spirit de vigilență în raport cu falsele idealuri și falsele nevoi cu care ne poate amăgi chipul acestui veac.
În condiții de criză, așa cum este cea din Ucraina, creștinii pot tempera tendințele, eforturile și temerile cu care se confruntă oamenii când se gândesc la planurile și averile lor, la siguranță și confort, la obiective pe care le consideră fundamentale etc. Este foarte clar încă din perioada de pandemie că cel puțin omul european este invitat să își reconsidere gândirea și comportamentul cu privire la consum, nevoi și resurse. Este de datoria creștinilor să arate un alt mod de a înțelege realitatea și de a participa activ la toate modalitățile și deciziile prin care se poate schimba o lungă paradigmă păguboasă a excesului și risipei. În fața unui număr mare de europeni care au rămas fără case, fără afaceri și resurse, care au nevoie de sprijin și de forța de a o lua de la capăt (deși aceștia există mereu peste tot, dar la distanțe mai mari de noi), în fața unor efecte concrete ale pandemiei și războiului cum ar fi creșterea prețurilor la energie și la bunuri de bază, avem ocazia să gândim mai profund asupra modului nostru de viață și să luăm decizii înțelepte cu privire la viitor. Pentru creștini, orice situație dramatică din istorie reprezintă o ocazie de a sluji cu iubire și credincioșie semenilor, de a ascuți simțurile și evalua realist situația, de a apela la spiritul profetic care discerne vremurile și iconomia lui Dumnezeu în lume, însă fără a intra în capcana fricii, panicii și izolării.
Dănuț Jemna
Alteritas 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.