Din Occident, războiul din Ucraina este perceput destul de diferit față de cum se înțeleg și se trăiesc lucrurile din zona Europei Centrale și de Est. Deși mass-media își face treaba ei tipică, ca și la noi de altfel, și încearcă să capteze atenția populației prin comentarii venite de la tot soiul de invitați, imagini sensibile cu refugiați sau clădiri bombardate, știri transmise non-stop de jurnaliștii aflați la fața locului, în final percepția cetățenilor este nuanțată față de cea a oamenilor din țările din fostul bloc comunist.
Așa cum am observat direct din Franța în ultima săptămână, evenimentele din Ucraina sunt de interes în special pentru adulți și vârstnici și împart opiniile oamenilor în mai multe categorii. Destui de mulți se tem de escaladarea conflictului în toată Europa sau la scară mondială. Pentru ei, visul lui Putin de a reface URSS este o reală amenințare ce nu va putea fi stopată ușor, indiferent de asigurările pe care le dau analiștii, politicienii și militarii. Mai ales cei mai tineri dintre adulți consideră că a fi stat membru al UE sau NATO asigură protecție deplină și că nu trebuie să ne facem nici un fel de grijă în privința intențiilor expansioniste ale Rusiei. La mare depărtare de zona fierbinte, o parte a populației tinere occidentale are încă încredere în forța economică, politică și militară a alianțelor existente și răspunde cu optimism discursului oficial. În fine, mai există și categoria celor dezinteresați și a scepticilor, cei care au învățat să ia o anumită distanță atât față de presiunea mass-mediei, cât și față de realitatea faptelor concrete care au produs victime, refugiați și distrugeri masive în Ucraina.
Trebuie subliniat că liderii care conduc țările lumii fac și ei parte din categoriile menționate mai sus, iar în spațiul public trebuie să își decline opiniile în funcție de interesele grupurilor pe care le reprezintă. Ceea ce percep însă cetățenii din discursurile publice ale personalităților este că punctele de convergență care ar trebui să asigure decizii pertinente și rapide la criza ucraineană au apărut cu greu. O anumită stare de amorțire, ambiguitățile și reacția lentă a liderilor occidentali fac trimitere la câteva elemente mult mai profunde care trimit la spiritul actual al societăților democratice din statele dezvoltate. Multe dintre slăbiciunile Occidentului au putut fi observate și în contextul pandemiei Covid, care nu s-a încheiat încă, iar criza din Est pare să mute atenția jurnaliștilor și a criticilor de la efortul de a sublinia concluzii importante cu privire la ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de zile. Însă aceste două experiențe complexe recente au scos la iveală multe aspecte care ne permit să subliniem câteva dintre coordonatele unei slăbiciuni structurale tipice țărilor dezvoltate. Ne oprim, pe rând, la clasa politică și la populația spațiului occidental.
Există multe voci competente care analizează dinamica politicului la nivel occidental. Însă chiar și pentru cetățeanul obișnuit care încearcă o evaluare de bun simț asupra schimbărilor care au loc în această zonă, ies ușor la iveală semnele unor probleme de fond persistente, ale unor slăbiciuni care se transmit sistematic de la o generație la alta. Lipsa de participare a populației la vot, neîncrederea oamenilor în politicieni, sentimentul că cei din politică tind să formeze o clasă socială aparte care își urmărește interesul propriu și mai puțin cel al cetățenilor, slaba calitate morală și intelectuală a multor politicieni, individualismul puternic, prezența liderilor neautentici, nu numai fără carismă, dar și fără personalitate și viziune reprezintă doar câteva asemenea observații ce pot fi subliniate cu ușurință de oricare dintre noi. Pandemia a întărit multe dintre criticile aduse clasei politice din majoritatea țărilor UE, din UK sau din SUA. Proasta administrare a situației pandemice s-a văzut mereu prin greșeli decizionale majore, prin lipsa de coordonare și de convergență ale discursurilor și acțiunilor conducătorilor, menținerea populației în incertitudine și frică, lipsa de vigilență cu privire la cei care speculează situația de criză pentru a obține profituri mari etc. Aceeași situație o regăsim și în aceste zile în privința crizei ucrainene. Nu este vorba numai de reacția târzie, slabă și fără convergență a liderilor occidentali, ci și de lipsa lor de fermitate și de claritate atât din mesajele publice, cât și din deciziile luate ca măsuri împotriva Rusiei. Oamenii își amintesc despre aceeași atitudine și în trecut, în cazul anexării Crimeei. Fără a fi specialiști sau cunoscători în domeniul de geopolitică, strategie și relații internaționale, fără a avea competențe care să ofere soluții sau să judece în profunzime deciziile luate de UE și NATO, constatăm doar că politicienii se comportă ca simpli actori care reacționează mai degrabă decât acționează. Se vede lipsa lor de organ și de viziune politică, carențe serioase privind claritatea și consistența evaluărilor cu privire la riscurile și implicațiile deciziilor politice. Senzația pe care o are omul obișnuit care privește la reacția clasei politice la criza din Ucraina este cel mult de un deja vu al campaniilor electorale, al discursurilor populiste, găunoase și fără nici o miză. Lipsa de curaj este un simptom clar al unui tip de slăbiciune care ne arată că politicul a suferit mutații serioase în ultimii ani. Frica de a nu greși sau de nu fi luați în colimatorul celor ce se consideră specialiști și analiști ai vieții sociale și economice a condus la o formă de paralizie a omului politic, la o impotență care lasă mereu lucrurile să se desfășoare în limitele unor mecanisme tehnice, birocratice și predictibile. Este clar că avem doar politicieni de profesie, nu de vocație. Vremurile în care măsurile politice reprezentau decizii curajos asumate ca expresie a unei viziuni coerente despre societate și nevoile oamenilor par să fi apus. Din păcate însă, într-o asemenea stare de anomie politică își fac loc și se afirmă mișcările politice extremiste și scot la rampă figuri de lideri cu înclinații autoritare despre care nu vrem să mai auzim.
Cu excepția crizelor economice, Occidentul nu a cunoscut mari provocări în perioada care s-a scurs după cel de-al doilea război mondial și până în prezent. A fost vorba nu numai de o perioadă de pace și prosperitate, ci și de un parcurs fără precedent în istoria umanității în privința acumulării de capital, a diversificării și volumului consumului de produse și servicii, a creșterii mobilității spațiale și profesionale, a calității vieții, a nivelului de sănătate și a speranței de viață. Toate acestea au condus nu numai la construirea unui stil de viață al abundenței, ci și al unui tip de dependență a populației față de tehnologie și de instrumente tot mai diversificate care să asigure confortul zilnic în toate domeniile existenței individuale și sociale. Acest parcurs însă a adus cu sine și schimbări importante la nivel uman, atât de gândire și comportament, cât și intrinsec la nivelul substanței și trăsăturilor omului contemporan. Aceste transformări au fost analizate sistematic de diverși autori care au subliniat mutațiile la nivel de familie, etică și axiologie, concepție despre lume și viață, capital social etc. Însă puțini autori au remarcat că toate schimbările produse de-a lungul timpului au condus la un tip de slăbiciune ontologică și sistemică ce s-a insinuat progresiv în fibra omului occidental și în structurile societății sale. Această diluare se poate remarca ușor prin hipersensibilitatea cetățenilor la tot ceea ce le atinge stilul de viață și atrofierea reacțiilor când este vorba despre fondul axiologic, conceptual și instituțional care a stat la baza democrațiilor occidentale.
Subțirimea ființei omului produs de societatea dezvoltată europeană și americană a fost foarte vizibilă în perioada de pandemie, iar multe simptome se văd din raportarea la evenimentele războiului din Ucraina. Temerile și atitudinea cetățenilor din țările dezvoltate reprezintă mai mult decât o surescitare de moment provocată de o mass-media animată de dorința de a face rating și care face apel la ajutorul mecanismelor de manipulare psihologică sau la discursul mediocru al unor falși intelectuali ce vântură idei pseudo-științifice care să atragă atenția publicului. Există o incertitudine cu privire la eficiența sistemului social, economic și politic de a opri extinderea unui război început în Europa, la granițele UE. Este vorba despre temeri cu privire la efectele directe ale acestui conflict asupra confortului și stabilității vieții cetățeanului occidental. Orientați mai mult pe a avea decât pe a fi, oamenii se tem de penurie și de pierderea gradelor de libertate asigurate de bani, bunuri și servicii. Par mai degrabă dispuși să renunțe la anumite libertăți fundamentele pentru a beneficia de asigurări ferme cu privire la securitate și protecție împotriva unor posibile agresiuni. Deși Ucraina este la mii de kilometri distanță, occidentalii se simt amenințați de un război ce le poate afecta masiv stilul de viață. Nu este vorba atât de mult de faptul că acest conflict le poate pune în pericol viața, ci că apar efecte inevitabile precum creșterea prețurilor la bunuri și servicii, fluctuațiile de pe piețele financiare sau îngreunarea sistemului de producție și comerț ce aduc schimbări neașteptate și inconfortabile în datele vieții lor de zi cu zi.
Pentru a încheia, concluzionăm asupra ideii că nu se pune problema nici să diminuăm și nici să supralicităm ceea ce se întâmplă în prezent, fie că este vorba de ceea ce a produs pandemia, fie că ne raportăm la criza de proporții din Ucraina. Ambele ne arată că reperul nostru occidental își trăiește propriile limite ale unei slăbiciuni acumulate de-a lungul timpului și pe care are acum ocazia să o evalueze foarte serios. Este foarte posibil ca așteptările noastre, ale celor din Est, să trebuiască nuanțate în raport cu aceste date și să privim lucrurile cu mai mult realism și în același timp să devenim atenți la propriile maladii ce s-au așezat sistematic fie în anii totalitarismului, fie în cei de tranziție. Dacă Occidentul are propria încercare de a arăta curaj, viziune și disponibilitatea de a lupta pentru ceea a câștigat cu greu în trecut, noi trebuie să ne ducem propria cruce cu voința puternică de a nu ne întoarce înapoi și de a lupta împotriva oricărei presiuni ideologice sau activiste, fie că vine din interior, fie din exterior.
Dănuț Jemna
Alteritas 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.