O carte importantă și pentru noi: Geniul creștinismului, de René de Chateaubriand

Iată o carte esențială pentru literatura europeană, dar care este puțin cunoscută în România. Singura traducere în limba română datează din 1998 și este o versiune abreviată a textului francez care a cunoscut mai multe forme și ediții. Această lucrare merită atenția cititorului actual și de la noi din cel puțin două motive.

Primul se referă la contextul socio-istoric, atât cel din momentul scrierii cărții, cât și cel de astăzi. Cartea este scrisă ca o reacție la ceea ce se întâmpla în Franța în urma revoluției începute în 1789. După aproape 10 ani de conflicte sociale și politice, de încrâncenare împotriva bisericii și creștinismului, dar și de derută a populației franceze care nu înțelegea foarte multe din detaliile ideologice din spatele acestor acțiuni transformatoare, René de Chateaubriand consideră că este nevoie să evoce importanța creștinismului pentru societatea modernă care tocmai își definitiva procesul de conturare a structurilor ei fundamentale. Intenția autorului este să arate că, deși revoluția propunea un stat secular și îndepărtarea religiosului din spațiul public, noua societate se clădea de fapt pe valorile creștine care au făcut posibilă dezvoltarea științelor, artelor și civilizației europene. Autorul dorește să arate că „dintre toate religiile care au existat vreodată, religia creștină e cea mai poetică, cea mai umană, cea mai favorabilă libertății artelor, literelor; că lumea modernă îi datorează totul, de la agricultură până la științele abstracte; de la azilele pentru oropsiți până la templele zidite de Michelangelo și pictate de Rafael”.

Paralelismul cu perioada pe care o traversăm se poate face prin prisma unui fenomen important care se produce în societatea românească, dar nu de instaurare a modernității, ci a schimbărilor de tipul celor care au avut loc în Occident acum jumătate de veac și care au primit numele de postmodernism. Dacă este să folosim sintagma lui F. Fukuyama, marea ruptură, care se instalează și în societatea românească postcomunistă, aduce transformări importante atât cu privire la fenomenul religios și la rolul și locul instituției bisericii, cât și cu privire la relevanța creștinismului pentru lumea actuală. Parcurgerea cărții lui René de Chateaubriand poate fi un exercițiu foarte util cititorului interesat de maniera în care se poate raporta cineva la creștinism în contextul acestor schimbări care par să dea tot mai puțină importanță vieții de credință și modului de înțelegere a lumii pe care îl oferă creștinismul. Nu secularizarea este marea problemă a societății românești actuale. Aceasta este un fenomen normal și poate necesar. Despre acest subiect vom discuta separat. Problema este că încrederea oamenilor în creștinism nu are poate temeiul cel mai bun și mai solid. Este posibil să fie clădit pe un mecanism de tip psihologic și pe structuri emoționale volatile, pe nevoia de apartenență la un grup social, și mai puțin pe convingeri puternice care se transformă în stil de viață ori pe valori care definesc o identitate clară.

Al doilea motiv are în vedere metoda aleasă de autor de a prezenta importanța și chiar superioritatea creștinismului față de alte concepții religioase. Acesta consideră că, pentru auditoriul său, nu mai este necesară calea specifică a unei apologii de a demonstra validitatea dogmelor creștine care erau atacate sau negate de adversari. El propune o dialectică de jos în sus: „nu să dovedești superioritatea creștinismului prin faptul că vine de la Dumnezeu, ci faptul că vine de la Dumnezeu pentru că este un lucru superior”. René de Chateaubriand nu contestă criticile aduse instituției bisericii, abuzurilor și problemelor care îi îndepărtau pe oameni de păstorii lor și de credință. Miza nu era legată de respingerea unui creștinism osificat și controlat de o pătură socială a clerului care își urmărea cu rigoare interesele. În joc era însăși substanța creștinismului, valoare incontestabilă pe care a jucat-o pentru dezvoltarea societății umane din vechime până la gloriosul moment al revoluției politice moderne. Așadar, apologia scriitorului francez nu își propune să convingă pe cineva de adevărul dogmelor creștine sau de valoarea instituției bisericii, ci să arate ce a produs creștinismul de-a lungul veacurilor. Aceste argumente se adresează tuturor, nu numai unui public specializat ca cel al teologilor, iar autorul crede că bunul simț este suficient pentru a le analiza. A renunța la această zestre pare nu numai un lucru necugetat, determinat de emoțiile de moment, de euforia schimbării aduse de revoluționari, ci și o gravă greșeală care poate periclita însuși proiectul modernității.

Considerăm că de acest tip de abordare are nevoie și societatea românească actuală, deși o parte a ei este încă cantonată în schemele fixe ale adoptării creștinismului prin mecanismele instituționale ale bisericii. Spațiul românesc este atât de puțin penetrat de valorile creștine, deși mai bine de 85% dintre români s-au declarat creștini la ultimul recensământ. Este incredibil acest decalaj între declararea nominală a apartenenței la creștinism și lipsa asumării lui în viața de zi cu zi. Dacă tânăra generație este distantă față de creștinism, este posibil să o facă din rațiuni subliniate de autori precum G. Liiceanu, care face o critică dură și întemeiată la adresa unui sistem religios ineficient, greoi și care își îndepărtează credincioșii prin lipsa de onestitate cu care își realizează profesia sau vocația clericală. Acestei generații de oameni îndepărtați de la creștinism, degustate poate de multe eșecuri ale slujitorilor bisericii, i se poate adresa un mesaj asemenea celui transmis de René de Chateaubriand. Merită să aderi la creștinism nu pentru că acesta domină numeric și ideologic spațiul european și că s-a impus de-a lungul timpului cu mijloace ilicite, cu forța politică și economică, ci pentru că acesta „este prielnic geniului, rafinează gustul, dezvoltă pasiunile virtuoase, dă vigoare gândului, oferă forme nobile scriitorului și tipare perfecte artistului; pentru că nu e rușine să crezi, împreună cu Newton și Bossuet, cu Pascal și Racine”.

Nu vom intra în detaliile cărții, nici cu privire la structură și nici la conținut. Ne dorim să vă stimulăm doar dorința de a o citi și de a avea curajul unei alte evaluări cu privire la creștinism. Ne dorim să vă lăsați curtați de oferta geniului creștinismului transmisă de geniul autorului francez vis-a-vis de importanța faptului asumării credinței nu numai ca aderare la un sistem doctrinal sau la un set de ritualuri, ci și ca o experiență holistă în care adevărurile revelației biblice se transformă în comportament, într-o viață care se ghidează după valorile pe care le-a trăit însuși Domnul și Mântuitorul nostru Isus Cristos. În încheiere, este util un avertisment pentru cine va dori să citească această lucrare. René de Chateaubriand nu este un teolog și nu își propune să scrie un text teologic. Poate cititorul va reacționa la modul în care sunt prezentate anumite dogme creștine pe care autorul le-a acumulat din experiența sa de creștin romano-catolic. Însă cartea este importantă pentru altceva. Avem un text de altă factură, care trebuie savurat pentru stilistica sa, pentru pasiunea și emoția pe care o degajă frumusețea acestei cărți scrise de un romantic ce dorește să servească mai întâi frumosul și poate mai apoi binele și adevărul.

Dănuț Jemna