Lectură – F. Fukuyama, Identity

identity

Ultima carte a lui F. Fukuyama a apărut în anul 2018 și are titlul Identity. Autorul remarcă în prefață că această carte nu ar fi fost scrisă dacă D. Trump nu ar fi fost ales președinte în noiembrie 2016. Evaluând situația din SUA, Fukuyama consideră că instituțiile sunt în declin și că multe au fost capturate de grupuri de interese, iar Trump este exponentul unei asemenea tendințe. Dacă în alte state ale lumii au ajuns la putere lideri populiști și de orientare naționalistă, îngrijorător este faptul că acest lucru se întâmplă chiar în America, țară considerată un reper pentru democrație. La fel de surprinzătoare este și decizia Marii Britanii de a ieși din UE, votul pentru Brexit fiind dat în același an cu alegerea lui Trump. Realizând o revizuire a gândirii sale despre realitatea politică la nivel global, în ultimele două cărți publicate, Fukuyama este de părere că acest efort nu este dus până la capăt dacă nu sunt luate în calcul și anumite teme foarte actuale care sunt surprinse de concepte ca demnitate, recunoaștere și identitate, pe lângă cele mai cunoscute ca migrație, naționalism, religie și cultură. În opinia autorului, ceea ce se întâmplă în politica mondială astăzi poate fi explicat prin apelul la conceptul de identitate, mai precis cel al dorinței de recunoaștere a identității. Se revine astfel la o temă esențială din filosofia lui Hegel potrivit căreia istoria omului este condusă de lupta pentru recunoaștere. Chiar dacă democrațiile liberale au conferit baza pentru recunoașterea universală a demnității fiecărui individ, această realizare riscă să fie subminată de alte forme parțiale de recunoaștere bazate pe etnie, națiune, religie, sex sau rasă. Dacă asemenea direcții se amplifică în defavoarea unei înțelegeri mai universale asupra omului, spațiul politic actual va continua să fie marcat de conflicte și derapaje îngrijorătoare. În continuare, ne oprim asupra câtorva puncte ale constructului ideatic al cărții.

Fukuyama folosește conceptul de identitate cu un sens pe care îl dezvoltă pornind de la distincția dintre sinele interior (inner self) și lumea exterioară a regulilor și normelor sociale. Problema principală o constituie recunoașterea valorii intrinseci a sinelui, adică a demnității umane, și cum anume acesta face față cerințelor de conformare la spațiul social și politic. Criticând teoria economică modernă a maximizării utilității, autorul dezvoltă ideea potrivit căreia comportamentul uman nu poate fi explicat pur și simplu doar prin motivații economice, deoarece ființele umane își doresc judecăți pozitive cu privire la valoarea sau demnitatea lor, nu doar bunuri exterioare, cum ar fi mâncarea și băutura. Pentru a susține această idee, Fukuyama apelează la conceptul de thymos folosit de Platon în dialogul Republica. Thymos este o parte a sufletului care își dorește respectul și recunoașterea valorii sale, este o caracteristică umană universală care a existat și s-a exprimat în toate perioadele istorice în două forme: ca isothymia (cerința de a fi respectat în mod egal ca alte persoane) și megalothymia (dorința de fi recunoscut ca superior). Însă dezvoltarea conștiinței cu privire la importanța sinelui și a respectului acestuia în context politic și social reprezintă o realizare de dată recentă. Fukuyama este de acord cu C. Taylor că acest proces de construire a identității apare odată cu cel de secularizare a spațiului occidental și arată importanța a două personalități emblematice. Pe de o parte, M. Luther este cel care a accentuat cel mai bine distincția dintre omul interior și cel exterior și a pus accentul pe sinele interior ca loc al dreptății și libertății creștine. El consideră că riturile și practicile bisericii au acționat doar asupra persoanei exterioare, pe când credința și acceptarea harului lui Dumnezeu se adresează sinelui interior. Însă Fukuyama constată că acest sine proclamat de Luther avea o singură dimensiune și viza o singură decizie, aceea de a accepta sau nu harul divin, în timp ce raportarea la lume și la ceilalți nu are o la fel de mare importanță. Pe de altă parte, J.J. Rousseau a fost cel care a secularizat acest sine interior și l-a pus în relație cu spațiul social. El consideră că ceea ce numim societate, adică ceea ce există în afara individului, reprezintă o masă de reguli, relații și obiceiuri ce constituie principalul obstacol în realizarea potențialului uman, a sinelui și fericirii sale. Sublinierea importanței sinelui interior și a priorității lui față de societate este considerată de Fukuyama o etapă esențială pentru definirea identității în sens modern, însă remarcă faptul că realizarea acestei distincții dintre sinele interior și cel exterior, tocmai în această perioadă dintre Reformă și Revoluția franceză, nu este o întâmplare. Vechea societate tradițională europeană a început să se schimbe printr-un proces de modernizare atât din punct de vedere economic, cât și social și politic. Aceste schimbări au dat indivizilor mai multe șanse de a face alegeri și de a pune întrebări cu privire la propria identitate. Fukuyama consideră că un ultim pas important în dezvoltarea concepției moderne despre identitate este cel de universalizare a ideii de demnitate umană, ceea ce conduce la o mutație dinspre sfera privată spre cea publică, îndeosebi politică, a discuției despre sine și valoarea sa intrinsecă. La acest proiect au contribuit major filosofi precum I. Kant și G.W.F. Hegel. În principal, ideea de demnitate umană este legată de capacitatea ființei umane de a face alegeri morale. Potrivit acestor gânditori, oamenii nu sunt mașini supuse legilor fizicii sau economiei, ci sunt agenți morali care pot face alegeri independent de mediul lor material. Recunoașterea sinelui interior și a calității individului de ființă morală înzestrată cu libertate nu poate rămâne doar o problemă de reflecție personală. Pasul următor este acela de a da demnității umane un nou statut și o nouă anvergură prin marcarea ei la nivel politic și legislativ, așa cum a cerut-o Revoluția franceză.

Din acest punct, autorul cărții pune tot mai mult accent pe conceptul de politici identitare (identity politics) și pe transformările care au loc la nivel mondial după constituirea statelor moderne. El consideră că modernitatea a trebuit să facă față la două abordări diferite în această privință. Pe de o parte, există o abordare de tip individualist care cere recunoașterea demnității persoanelor, având la bază premiza că toate ființele umane se nasc libere și sunt egale (trebuie remarcat însă că recunoașterea drepturilor omului nu se referea la început și la femei). Ca atare, statele și instituțiile politice au fost create pentru a păstra și a face posibilă exprimarea acestor coordonate în acord cu nevoia de a avea o viață socială comună și de a defini un bine comun. Pe de altă parte, există viziunea de tip holist care ia în calcul demnitatea unor colectivități sau grupuri din care cineva face parte. Vorbim despre identități colective fondate pe criteriul religios, național, etnic, rasial sau sexual.

Democrațiile liberale din Europa și America au avut la bază prima abordare și au dus la elaborarea constituțiilor statelor moderne care au stabilit, la nivel politic și legislativ, valoarea demnității umane centrată pe capacitatea individului de a face alegeri morale și astfel au instituționalizat și garantat egalitatea de drepturi ale cetățenilor. Însă procesul de modernizare a societății a condus la transformări economice și sociale care au ridicat noi probleme la nivel identitar ce au implicat căutarea de soluții din a doua abordare. Fukuyama consideră că naționalismele din secolul al XIX-lea și din prima parte a secolului al XX-lea reprezintă manifestări ale politicii identitare. Naționalismul a devenit pentru mulți un refugiu împotriva situațiilor provocate de industrializare, precum izolarea și mecanizarea vieții urbane moderne. Căutarea unui tip de autenticitate culturală a devenit un mod de a te simți mândru că faci parte din ceva ce aduce împlinire și dă astfel o formă de identitate. În paranteză, este important de subliniat totuși că anumite țări europene și SUA nu au intrat în aceeași capcană a naționalismelor, ci au gestionat altfel crizele și problemele aduse de modernitate. În aceeași logică sunt interpretate și transformările din Orientul Mijlociu, unde tema identității este reluată prin apelul la componenta religioasă și teama unor pierderi sau diluări la nivel identitar în raport cu tendințele de modernizare de sorginte occidentală.

Evoluțiile politice din a doua parte a secolului al XX-lea și prima parte a secolului al XXI-lea ne readuc în discuție cele două abordări întâlnite în perioada anterioară, de la Revoluția franceză până la cele două războaie mondiale. Pe de o parte, asistăm la o revenire a curentului populist și de orientare naționalistă. O explicație pentru această nouă direcție în spațiul politic este legată de procesul continuu de slăbire a prezenței stângii în politica europeană și mondială după 1990. Acest fenomen este cu atât mai interesant cu cât la nivel global se înregistrează o creștere a inegalităților economice și sociale în ultimele trei decenii. Acest lucru este valabil nu numai în țări din Africa, Asia sau America Latină, ci și în Europa și SUA. Este important de observat însă că naționalismul animă partide și lideri politici din state care nu au cedat acestei presiuni în perioada anterioară. Printre acestea se numără SUA și Marea Britanie. Deși naționalismul populist din statele dezvoltate pretinde că este înrădăcinat în motivația economică și de securitate națională, Fukuyama spune că avem mai degrabă de a face cu o problemă de identitate, de recunoaștere a statutului clasei de mijloc și cu frica celor ce o compun de a-și pierde locul în societate. Este vorba despre un resentiment împotriva concetățenilor, fie asupra celor din elita societății care ignoră nevoile și importanța clasei de mijloc, fie a celor din clasa de jos pentru că asupra lor se îndreaptă atenția statului prin politici care îi favorizează. La grupul celor care amenință identitatea cetățeanului model se adaugă și imigranții sau străinii care participă la aceeași conspirație a jafului asupra valorilor națiunii. Același mecanism se poate observa și în cazul grupurilor care revendică identitatea de pe poziții religioase. Oamenii care își asociază identitatea cu apartenența la un grup de un anumit crez sau doctrină religioasă se tem că experiența lor este amenințată de necredincioși de toate culorile care ignoră valorile importante pe care s-a dezvoltat comunitatea lor. Pe de altă parte, democrațiile liberale sunt provocate de o serie de schimbări care dau alte valențe individualismului și o mare amploare politicilor identitare. Fukuyama consideră că ne confruntăm cu câteva elemente specifice transformărilor economice și sociale de după anii 1960. Un exemplu este curentul care accentuează problema stimei de sine și care a dus la triumful terapeuticii psihologice. Declinul aderenței populației occidentale la valorile religioase creștine tradiționale a condus la un gol care a fost umplut de psihologi și oferta lor privind rezolvarea problemelor legate de stima de sine sau de identitate. Ca reacție, fiindcă terapia a devenit un substitut pentru religie, însăși cea din urmă a abordat o perspectivă tot mai terapeutică, având un mesaj legat de nevoia omului occidental de a regăsi o formă de prețuire pentru sine și de soluționare a problemelor personale. Această perspectivă terapeutică a fost transferată apoi și în contextul serviciilor și politicilor sociale, asupra unor instituții precum școlile, centrele de sănătate, universitățile etc. Pe măsură ce indivizii au devenit tot mai conștienți de complexitatea vieții occidentale și de diversitatea categoriilor de oameni din jurul lor, tot mai mult s-a dezvoltat și ideea apartenenței la grupul față de care se simt mai apropiați din punct de vedere cultural, social, etnic etc. Multiculturalismul și stratificarea socială au readus în spațiul public tema identității și mai ales a politicii identitare. Fukuyama nu are o problemă în sine cu politicile de acest tip, ci mai ales cu modul în care sunt înțelese și aplicate. Frecvent, acestea distrag atenția de la probleme mult mai importante care afectează toate grupurile sociale, așa cum ar fi lipsa locurilor de muncă, creșterea inegalităților sociale, discriminarea de gen, impactul tehnologiei asupra pieței muncii și comunicării, derapajul de la valori importante ale democrației ca dreptul la libera exprimare (amenințat de corectitudinea politică) și adevărata egalitate a tuturor cetățenilor (amenințată de discriminarea pozitivă). Pentru Fukuyama, poate cea mai importantă problemă actuală o reprezintă adoptarea politicilor identitare de către cei de dreapta, în special în SUA.

Politicile identitare împart societățile în grupuri din ce în ce mai mici, fiecare aspirând la drepturi și la respectul de sine. Însă asemenea tendințe pot foarte ușor conduce la amenințări în privința comunicării și acțiunii colective la nivelul întregii societăți. Tema identității este una reală și importantă în prezent, însă ea trebuie abordată altfel decât prin tendințele politicilor identitare fie de stânga, fie de dreapta. Teza lui Fukuyama este aceea că avem nevoie mai degrabă de identități mai largi decât de unele înguste, că trebuie să promovăm identități naționale (pentru că este încă dificil de gândit un spațiu politic care să renunțe la statul modern actual), dar construite în jurul ideilor fundamentale ale democrației liberale. Aceste idei au fost câștigate cu greu și s-au dovedit a fi funcționale. Ele au permis construirea de politici publice bazate pe un contract social care îi consideră egali pe toți cetățenii și pe un mediu social care lasă loc expresiei mai multor identități particulare fără a intra în conflict unele cu altele și fără a se substitui celei mai largi, comune tuturor. Ideea de identitate națională se referă la apartenența la un stat a cărui jurisdicție vizează limitele unui teritoriu și la cetățenii săi care se angajează să respecte un set comun de reguli, fără a face referire la un criteriu etnic, rasial sau religios. O identitate națională largă trebuie să evite capcanele versiunilor extreme de dreapta și de stânga. În timp ce extrema dreaptă încearcă să-și creeze o identitate fundamentată pe teorii rasiale ale albilor și religie, extrema stânga vine cu un discurs al victimizării pe teme rasiale și ale discriminării de gen sau alte forme de excludere. Dincolo de asemenea derapaje, tema identității rămâne foarte importantă pentru prezent, dar poate fi folosită pentru a crea unitate și integrare și pentru a construi un spațiu social, politic și economic care să asigure un viitor mai bun pentru generațiile care vin.

Dănuț Jemna