Isus din evanghelii (6)

pool

Stilul caracteristic al Evangheliei după Ioan este acela că prezintă viața lui Isus cu ajutorul unei metode prin care se dorește accentuarea unor subiecte importante și mai ales atingerea scopului declarat la finalul cărții, anume acela de a arăta că Isus este Cristosul și Fiul lui Dumnezeu prin care omul dobândește viața veșnică (In. 20:31). Materialul cărții este structurat în jurul unor mari sărbători iudaice, ocazii cu care Isus face minuni și rostește discursuri ce leagă mesajul biblic al celebrărilor religioase de semnele realizate și aduce clarificări cu privire la identitatea și misiunea sa. Acest tipar se repetă pe parcursul evangheliei și îl regăsim și în capitolul al cincilea. Textul biblic ne spune că Isus este prezent la Ierusalim pentru a participa la una din sărbătorile poporului evreu, ocazie cu care, într-o zi de Sabat, vindecă un bolnav și produce un întreg scandal la nivelul liderilor religioși de la Templu. La reacția acestora, Cristos are o pledoarie lungă și densă teologic despre sine și lucrarea sa. În loc să se liniștească apele, evreii se radicalizează și adaugă la delictul încălcării Sabatului pe cel de blasfemie. Este interesant de urmărit modul în care evanghelia ne prezintă întregul tablou, de la interacțiunea lui Isus cu bolnavul până la argumentația cu privire la modul în care Isus își împlinește misiunea încredințată de Dumnezeu.

Minunea vindecării bolnavului de 38 de ani pare desprinsă dintr-un tablou de film. Există multă expresivitate și dramatism, cu accent pe condiția celor marginalizați și pe incapacitatea omului de a obține mântuirea pe cont propriu. Deși prezența divinității se face manifestă din când în când în unul din bazinele de apă folosite de evrei pentru băile ritualice, acest lucru devine accesibil fie celor foarte vigilenți, fie celor care au un tip de mobilitate sau sprijin de la semeni și pot să intre în apa atinsă de aripa îngerului Domnului. Chiar și așa, doar unul dintre cei mulți care așteaptă vindecarea poate avea parte de harul divin. Nu insistăm asupra logicii acestui tip de iconomie a lui Dumnezeu, dar este clar că ea are mai multe semnificații și solicită din partea celor nevoiași mai mult decât forța așteptării, acțiunii sau competiției. După tiparul Scripturii, minunea este un semn al prezenței lui Dumnezeu care atrage atenția și solicită credința și curajul raportării la persoana divină, însă evreii s-au limitat la pasiva așteptare a unei inițiative din partea Domnului, chiar dacă eficiența ei este atât de redusă. Când Isus ajunge în preajma acestui loc atât de contradictoriu pentru mintea și inima omului, se adresează unui bolnav care nu avea nici o șansă să concureze cu ceilalți la obținerea darului vindecării. Omul pare complet descurajat și fără nici o soluție, pentru că este neputiincios și singur. Acestei stări, fie de dezarmare, fie de disperare, i se adresează întrebarea lui Isus plină de perplexitate: ”vrei să te faci sănătos?”. Reacția bolnavului nu trebuie judecată nici pentru lipsă de orizont și nici pentru că nu a depășit nivelul așteptărilor evreului de rând. Isus însuși nu îi aduce nici un fel de dojană pentru răspunsul său, ci îi oferă pur și simplu soluția mult așteptată. Însă maniera prin care Isus îl abordează pe acel slăbănog arată profunda prețuire pentru persoana umană și faptul că darul divin presupune libertatea și deschiderea din partea omului. Inițiativa îi aparține lui Cristos și ia forma dialogului, a unei raportări personale ce ia în calcul condiția fiecăruia. Indiferent de statutul cuiva, de slăbiciunile și păcatele lui, vestea bună este aceea că întruparea Fiului reprezintă calea prin excelență prin care Dumnezeu ni se adresează și ni se oferă ca dar pentru a reface legătura sa cu omul. Ca dovadă a intervenției divine asupra bolnavului, Isus îi cere să facă câteva gesturi importante ce sugerează schimbarea statutului său: să se ridice pe picioarele sale ca un om sănătos, să-și ia patul și să plece din zona aceea a bolnavilor, a celor stigmatizați de societate. Urmează scurta reîntâlnire cu Cristos ce se realizează în Templu, locul unde omul merge pentru a se întâlni cu Dumnezeu și unde primește un mesaj pentru ceea ce va urma.

Discursul lui Isus este pregătit de o scurtă chestionare a celui vindecat cu privire la ceea ce s-a întâmplat și mai ales asupra celui care i-a spus omului să își ia patul și să meargă în ziua de Sabat. După ce aud răspunsul celui vindecat, iudeii își întăresc convingerea că Isus reprezintă o problemă pentru sistem și că cea mai bună acțiune este uciderea lui, având ca argument păcatul încălcării Legii prin nerespectarea Sabatului și pe cel al blasfemiei. Discursul ce urmează nu este propriu-zis o apărare, ci un răspuns amplu prin care se rezolvă mai multe lucruri. Ne oprim doar la două aspecte punctuale.

În primul rând, Cristos își exprimă adevărata identitate prin sublinierea totalei sale dependențe față de Tatăl. Acest lucru este esențial pentru spiritualitatea creștină pentru că îi oferă celui credincios adevărata cale către Dumnezeu prin lucrarea mediatoare a lui Isus. Pentru ca omul să poată primi viața și comuniunea cu Dumnezeu este nevoie ca Fiul Tatălui să devină una cu noi și să ducă experiența umană la un alt nivel printr-o viață exemplară. Acest mod de viață este subliniat de textul biblic ca fiind acela prin care omul își asumă coerent statutul de ființă dependentă de Dumnezeu, care face voia Tatălui și participă la împlinirea planului său de a da viața veșnică celor care doresc să îl urmeze. Tot ceea ce face Isus în lume, în calitate de Fiu al Tatălui, respectă aceeastă coordonată esențială a refacerii legăturii cu Dumnezeu, a unui exercițiu de libertate de a accepta autoritatea divină fondatoare pentru orice existență la nivelul ființei umane. Discursul lui Isus nu este un gest de proclamare a capacităților sale intrinseci, ci a disponibilității sale de a sluji în calitate de om, de Dumnezeu întrupat care renunță la sine pentru a fi o cale de mântuire pentru ceilalți.

În al doilea rând, Cristos își întemeiază identitatea după logica biblică și apelează la diverse surse care depun mărturie pentru el și lucrarea sa. Acest lucru este important pentru credința creștină, pentru că reprezintă o confirmare a termenilor legământului lui Dumnezeu cu creația sa. Isus nu apare de nicăieri, ca un personaj obscur ce face minuni și cere oamenilor să-l urmeze necondiționat. El este anunțat de o lungă istorie a iconomiei lui Dumnezeu în lume, pe care o respectă și și-o asumă. De asemenea, el însuși le cere oamenilor să îl evalueze și să decidă singuri dacă identitatea sa este autentică sau nu. Mărturiile din partea Scripturii, ale lui Ioan Botezătorul și ale lui Dumnezeu Tatăl sunt invocate într-o retorică ce atrage atenția asupra stării de delăsare și de lipsă de spirit profetic a poporului care asistă la venirea lui Mesia, dar ratează complet evenimentul. Ironic și în același timp tragic, Cristos subliniază faptul că evreii sunt mai degrabă dispuși să accepte pe unul care vine în nume propriu decât pe cel care se supune unei evaluări serioase și transparente din partea lui Dumnezeu și a poporului.

Cu smerenie și spirit de slujire, dar cu acuratețe, spirit critic și luciditate, Isus ne invită să îl urmăm și să îi urmăm exemplul. El arată că asumarea identității de ființă care își recunoaște creatorul nu este un act de înjosire sau de diluare a personalității. Acceptarea autorității lui Dumnezeu și asumarea unei relații coerente cu el presupune întâi de toate un act de recunoaștere din partea persoanei divine (In. 5:44). Ruperea relației cu Dumnezeu îi face pe oameni să umble după o slavă efemeră pe care o așteaptă unii de la alții, într-o continuă criză și nevoie de siguranță, însă adevăratul statut al persoanei umane este confirmat prin slava care vine de la Dumnezeu, prin inițiativa divină de a ni se adresa și de a ne invita la un mod de viață asemănător cu al său. Asupra acestor coordonate fundamentale ne atrage atenția discursul lui Isus și ne arată tuturor că ceea ce se așteaptă de la noi a fost mai întâi realizat de el prin viața deosebită pe care a avut-o în lume. Asemenea slăbănogului, tuturor ni se oferă o mână întinsă pentru a ne schimba statutul și viața, iar garanție pentru acest demers stă viața lui Isus Cristos.

Dănuț Jemna