Elefanții din sistemul educațional

elefant

Revenim la discuția despre educație cu o privire asupra unor persoane-instituție care joacă un rol tipic în viața elevilor din școlile noastre. În cea mai mare măsură, aceste personaje creează un soi de presiune și tensiune asupra elevilor pentru a da impresia că lucrurile se află sub control și că ele au autoritatea să pună lucrurile în funcțiune. Vorbim despre o serie de instituții care probabil își propun să dea școlii un cadru formal bine structurat și cu reguli clare, însă, de obicei, își depășesc limitele și acționează ca elemente ale șablonării, îngustării și înregimentării. Concepția despre educație care transpiră din funcționarea sistemului transmite aproape din start ideea că școala, ca spațiu al disciplinei și respectării regulamentelor, trebuie să se impună instinctelor distructive ale elevilor care conduc la lene, dezordine, lipsă de interes, vicii etc. De cele mai multe ori, prin mecanismele puterii, spațiul școlii este construit ca o platformă care oferă copiilor mijloace și forme ale schimbării fără să mizeze și pe o participare liberă a acestora, pe o atitudine care să provină din pasiune, dedicare, asumare. Ceea ce este vizibil de la distanță este faptul că în România elevii nu merg cu plăcere la școală, ci o fac pentru că trebuie. Ei sunt împinși de la spate de părinți și sistem, iar pe alocuri sunt ”ajutați” pe baza instrumentelor psihologice sau a celor de tip șantaj. Părinții încearcă să îi convingă să își asume această povară pentru a avea un viitor, iar sistemul le cere supunere și le amintește că asta este șansa lor să devină oameni. Școala din România este un loc neprimitor, un spațiu al corvoadei, tensiunii, inhibării, controlului. Încă din prima zi, copiii trăiesc acest sentiment de neliniște și apăsare și faptul că au în față un inamic pe termen lung. Chiar dacă există mai mulți factori care participă la creionarea unui asemenea cadru, ne oprim asupra personajelor principale care se conturează imediat ca elefanți ai sistemului, ca pioni principali ai unei platforme a limitării, fricii și manipulării. Doar schițăm anumite elemente specifice acestor actori, pentru ca restul analizei să fie făcut de cititor.

Educatorul

Toată lumea subliniază importanța educatorului din clasele primare. Imaginea domnului Trandafir ne trece prin minte când ne gândim la dascălul dorit pentru copiii noștri. Fără doar și poate, avem învățători care au chemare pentru asta, au înzestrare pentru educație și se implică serios în dezvoltarea pasiunii copiilor pentru carte. Însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple nici măcar la asemenea oameni. Ceea ce schimbă imediat orice tip de aură a dascălului iubitor este presiunea rezultatelor și celebrul examen de intrare la gimnaziu. Cel mai puternic venin și cel mai mare dușman care aruncă peste bord armonia și inocența copilăriei sunt competiția și frica de eșec. Chiar și cei mai buni învățători intră în acest joc nociv care ia copiilor cei mai frumoși ani ai curiozității, întrebărilor și naivității. Lucrurile intră foarte repede în malaxorul programei școlare, al exercițiilor tip și metodelor de eficientizare a muncii. Deodată, domnul Trandafir devine un inamic, cel care pune presiune pe copii pentru un anumit tip de rezultate. Temele de casă abundă, culegerile de probleme se înmulțesc, iar timpul liber, joaca și odihna devin tot mai puțin importante. Copiii sunt dați la after-school nu numai pentru că părinții sunt la muncă, ci mai ales pentru că acolo se fac exercițiile suplimentare, temele de casă și o parte din materie pe care nu își pot permite să o piardă.

Profesorii de mate și română

Gimnaziul este marcat de un alt motor care trebuie să tureze viața copiilor către un alt examen și către o altă teamă. Aici intră în scenă cei doi profesori magici, de mate și română, care vor face grele zilele și nopțile adolescenților. Față de școala primară, ambele discipline își schimbă abordarea. Bruma de intuiție și eventualele momente de provocare ale inteligenței dispar. La matematică, totul intră în rutina tipurilor de exerciții și de metode specifice de rezolvare. Fără să înțeleagă rostul acestor exerciții și care ar fi legătura cu realitatea, copilul este pus să facă o muncă repetitivă, axată pe cantitate și pe abilitatea de a recunoaște clase de probleme și metodele lor adecvate. Toată lumea trebuie să facă față acestui demers pentru că miza este examenul de intrare la liceu sau bacalaureatul. La română se pune în mișcare aceeași mecanică a rezolvării testelor și problemelor tip. Sigur că trebuie să învețe elementele de gramatică și să fie capabili să analizeze un text, însă totul se face cu scopul de a fi pregătiți să ia note mari la examenul final, de a fi capabili să rezolve problemele așa cum sunt formulate de elefanți. Modalitatea de lucru este tot de tip cantitativ și bazată pe structuri tip. Elevii fac sute de modele de teste ca să știe structura, punctajele, lucrurile dificile și pe cele ușoare etc. Cu cât reușesc să parcurgă mai multe exerciții și mai multe culegeri, cu atât copii sunt considerați mai buni, mai conștiincioși și mai capabili. Cei doi profesori devin două instituții care își extind autoritatea dincolo de porțile școlii. Aproape toți copiii trebuie să facă pregătire pentru examenul de intrare la liceu și pentru bac, iar după activitatea de la școală ei sunt urmăriți de acești uriași, de acești elefanți care le macină timpul și viața.

Directorul

Șeful școlii reprezintă un personaj aparte pentru că aduce cu sine misterul autorității celei mai înalte, figura puterii care controlează totul. Directorul este personajul tip al sistemului, cel care dă tonul și care trebuie să domine în toate. De aceea, el devine automat o instituție autoritară, elefantul cel mai grav și mai serios. Așa cum arată sistemul actual, directorul trebuie să fie și o figură capabilă să intre în jocul politic de care depind resursele financiare. Viziunea de manager profesionist este, de regulă, pe locul doi pentru că nu deține și nici nu face mari eforturi pentru a dobândi competențe în acest sens. Directorul este un profesor care fie a avut susținerea politică și pe cea a colegilor pentru a aspira la această funcție, fie a avut curajul să candideze într-un context favorabil. Ca prim între elefanți, directorul are multe probleme de rezolvat și ajunge ușor să își neglijeze munca didactică. Poziția sa de invidiat ajunge să fie foarte repede una incomodă, atât în raport cu profesorii, cât și față de elevi. El este obligat de poziție să își construiască un edificiu și să se impună. De obicei, o face cum știe mai bine, adică cu ajutorul mijloacelor utilizate și în relația cu elevii.

Dirigintele

Acest elefant produce poate cea mai mare ambiguitate la nivelul elevilor. Pe de o parte, el este omul sistemului și trebuie să ceară respectarea regulilor cerute de școală. Pe de altă parte, acesta încearcă un tip special de relație cu elevii pentru că dispune de un timp și de o serie de pârghii prin care poate interveni în viața copiilor. Cea mai complicată situație este aceea în care dirigintele este un prof de mate sau de română, pentru că atunci avem doi elefanți în aceeași persoană. O situație mai comodă este atunci când dirigintele este profesor la o materie mai puțin importantă și poate aduce cu el un tip de relaxare așteptat de copii. Însă partea dominantă este aceea că dirigintele rămâne omul sistemului și își face rolul cerut. El însuși se supune altor elefanți și trebuie să devină instrumentul care rezolvă probleme, corijează abateri, apelează la părinți și alte soluții pentru a menține lucrurile în cadrul cerut. Frecvent, el este extensia directorului, cel care trebuie să convingă părinții cu privire la fonduri financiare sau acțiuni legate de îmbunătățirea activității didactice etc.

Inspectorul

Acest elefant este interesant pentru că reprezintă un instrument al sistemului mai mare și vine de obicei în școală din exterior, ca un necunoscut care trebuie să verifice lucrurile. Pentru venirea inspectorului toată lumea trebuie să fie pregătită, elevi și profesori deopotrivă. Ca o prezență punctuală și extraordinară, această figură acaparează momentul și impune o stare de excepție. Mobilizarea tuturor are ca scop trecerea cu bine a inspecției, salvarea onoarei clasei și a profesorului, împreună cu imaginea școlii. Această stare impusă de inspector scoate la iveală atât lucrurile bune, cât și pe cele mai puțin bune ale sistemului. Paradoxal, în aceste situații se pun la lucru o serie de instrumente și valori care ar trebui să țină de normalitate, așa cum ar fi lucrul în echipă, creativitatea, relația cu profesorul și nivelul de pregătire. Dincolo de asta, prezența acestui elefant este mereu un factor suplimentar de stres, o presiune mai mare și o doză în plus de artificial.

Portarul

Până și portarul reprezintă o instituție importantă a sistemului. El joacă rolul de interfață cu lumea de afară mai ales în timpul pauzelor sau când cineva dorește să iasă din școală mai devreme. Figura paznicului este o prelungire a celorlalte autorități și se manifestă prin aceleași mijloace ale presiunii și controlului. Într-un mediu care inhibă și limitează, pauzele devin ocazii ale tentației depășirii regulilor: fumatul, chiulirea de la ore, ieșirea din spațiul școlii, farsele jucate colegilor etc. Acestor tentații trebuie să le răspundă elefantul de serviciu cu paza, omul pus să descurajeze orice tentativă care nu corespunde etichetei. Deși se pretinde că este vorba despre siguranța elevilor, prezența portarului face parte din același climat în care experiența elevului este supusă unui mecanism limitativ impus de actorii instituției. Comportamentul său face uz de arsenalul specific care pune presiune prin limbaj, atitudine, violență chiar.

Este clar că sistemul are nevoie de instituții fără de care nu poate să funcționeze. Întrebarea este dacă cei care se află în aceste poziții pot fi altfel decât niște elefanți, dacă pot crea un alt tip de climat, adică un loc spre care copiii să se îndrepte cu plăcere, în care să se simtă stimulați, încurajați și prețuiți la adevărata lor valoare.

Dănuț Jemna

Reclame