Pentru un model contemporan de spiritualitate (3)

balanced stones

Teologia creștină oferă elementele conceptuale esențiale pentru definirea unei spiritualități care satisface rigorile unei experiențe umane de calitate și convingătoare: viziunea personală despre Dumnezeu și natura relațională a lumii create; capacitatea de integrare a complexității realității în experiența umană și a raportului ei cu divinitatea; înțelegerea coerentă despre natura dinamică a ființei umane și despre destinul ei – în plan istoric să ajungă la nivelul maturității lui Cristos, iar în eternitate să se unească cu Dumnezeu; adevărul întrupării lui Dumnezeu care recapitulează în sine toate lucrurile, împlinește ființa umană și face posibilă viața veșnică. Pe baza acestor piloni se poate construi un model de spiritualitate care să ia în calcul ritmul vieții umane în parametrii concreți ai unui context anume.

Un posibil model de spiritualitate care se bazează pe revelația biblică necesită cel puțin două exigențe: o reprezentare creștină clară privind sensul existenței umane în lume; posibilitatea traducerii ei în experiențe individuale și comunitare în diferite contexte istorice și sociale. Pentru prima exigență, putem avea ca bază de pornire concepția Sf. Ap. Pavel, exprimată în mai multe rânduri în epistolele sale. Apostolul neamurilor ne spune că Dumnezeu ne-a revelat întreaga sa bogăție și înțelepciune în Cristos, iar ținta slujirii creștine este ca omul să ajungă la desăvârșire (în greacă, pentru omul desăvârșit, se folosește termenul teleios), adică la acea viață împlinită, matură, care exprimă intenția divină și care satisface plenar constituția persoanei umane (cf. Col. 1:28-29). Cu alte cuvinte, spiritualitatea creștină are ca obiectiv esențial împlinirea persoanei umane în tot ceea ce devine și face, oferind omului șansa cunoașterii adevăratului său potențial și posibilitatea angajării lui într-o experiență concretă de viață. În privința celei de-a doua cerințe, este nevoie să analizăm contextul european actual și parametrii care definesc experiența umană în prezent. Putem aprecia că la baza societății actuale se delimitează tot mai clar câteva elemente structurale care pun accent pe trei direcții: educație și formare personală (pregătirea); punerea la lucru a competențelor dobândite și atingerea unor obiective concrete (viața activă, în cea mai mare parte vorbim despre activitatea profesională, dar nu numai); o anumită calitate a vieții după ieșirea din activitate (exodul, etapa finală a vieții și pregătirea pentru ieșirea din lume).

Considerăm că un model actual de spiritualitate nu poate neglija aceste dimensiuni și trebuie să se ferească de perspective unilaterale sau de extreme care se concentrează fie pe religios, fie pe rezultatele științei și tehnologiei. Concepția creștină despre lume și viață oferă posibilitatea definirii unui model de spiritualitate relevant care ia în calcul specificul și nevoile particulare ale celor trei mari etape ale vieții omului contemporan. Ea permite conturarea unei înțelegeri care integrează complexitatea experienței umane actuale și conduce la realizarea unei vieți individuale și de grup de înaltă calitate. Nuanțăm câteva aspecte pentru cele trei coordonate ale experienței umane în lume, în acord cu o viziune teologică holistă și cu o antropologie care pune accent pe persoana umană ca o identitate ce se definește în relație cu Dumnezeu și cu semenii.

Pregătirea

Trăim într-o societate bazată pe cunoaștere. Viitorul omenirii este mai mult ca niciodată determinat de rezultatele științei și tehnologiei. Acest adevăr este ca o monedă cu două fețe. Pe de o parte, se dovedește tot mai clar că o componentă principală a existenței umane este formarea, pregătirea pentru acest tip de viață. Pe de altă parte, există riscurile alunecării într-o societate post-umană, care să ne transforme după chipul și asemănarea propriilor creații, fiind astfel mereu amenințați de pericolul propriei distrugeri. Fie că luăm în calcul aceste riscuri, fie că le ignorăm, viitorul solicită din partea noastră o investiție tot mai mare în educație și formarea continuă, în pregătirea tot mai ridicată a fiecărei generații de oameni. Capitalul uman reprezintă resursa cea mai importantă, iar investiția în formarea acestuia este considerată crucială. Viitorul oricărei națiuni depinde de modul în care aceasta investește în formare, iar între politicile țărilor dezvoltate, cea pentru educație este considerată o prioritate națională.

În mecanismul unei societăți bazate pe cunoaștere, toate instituțiile de formare sunt esențiale, chiar dacă rolul și locul lor în ansamblul procesului se schimbă. Familia, școala și biserica continuă să aibă importanța lor, dar în noi coordonate și cu noi provocări. Interesul tot mai ridicat pentru formare conduce la sublinierea unor elemente fundamentale ale procesului: cunoașterea de sine, a profilului personalității, a talentelor și a înclinațiilor; dezvoltarea de competențe pentru o viață profesională solicitantă; o cât mai mare capacitate de învățare continuă; flexibilitatea socială și profesională. Spiritualitatea creștină intervine coerent în acest mecanism pentru că susține ideea și practica formării cu proiect și după standarde înalte. De asemenea, ea atenționează asupra faptului că formarea, care conduce la dezvoltarea unui tip de personalitate, are nevoie de o perspectivă integratoare care să dea armonie unei vieți și să evite orice formă de descentrare sau extremele ce accentuează doar o latură a formării și devenirii.

Miza perioadei de pregătire constă în capacitatea de a pune împreună elemente ce provin din diferite surse și cu diferite implicații pentru formarea unei personalități cât mai bine conturate și cât mai bine plasate într-o lume atât de complexă. Un model actual de spiritualitate creștină va aduce în discuție, mai devreme sau mai târziu, ideea unui proiect de viață care subliniază importanța: relațiilor și persoanelor care au impact în formare (mentori și modele); valorilor și principiilor de viață care trebuie însușite pentru a defini un caracter consistent și stabil; înțelegerii coerente asupra naturii realității, a complexității, valorii și frumuseții ei; tipurilor de cunoaștere și cunoștințelor din diverse domenii, fără a refuza pe vreuna și fără a le ierarhiza; deciziilor cu privire la școlile de urmat, profesia aleasă, partenerul de viață, comunitatea confesională, prietenii și viața socială etc.

Acțiunea

Formarea și procesul de schimbare a omului continuă toată viața, însă cu accente diferite în fiecare etapă. În mod clar, după o perioadă dedicată formării, se intră în viața activă, în special una profesională. O viziune holistă asupra experienței creștine, care nu separă și nu ierarhizează domeniile existenței, ar duce în mod logic la un model de spiritualitate care consideră că munca și activitatea profesională sunt elemente fundamentale ale vieții creștine, că vocația profesională este parte a chemării la împlinire a creștinului în lume. Ea este expresia menirii omului de a participa la iconomia lui Dumnezeu în istorie, la administrarea și îmbogățirea realității create. Mandatul omului de a fi preot al creației, de a sluji pe Dumnezeu nu poate fi redus la un set de activități religioase ce pot fi îndeplinite în fugă, în timpul rămas liber sau între alte activități care necesită mai mult timp și efort. De asemenea, realizarea profesiei și a activităților din alte domenii nu se poate face cu sentimentul vinovăției că viața personală nu este complet dedicată unei vocații religioase, considerată a fi superioară și singura prin care omul își împlinește destinul.

Provocarea cea mai importantă a acestei etape este aceea ca toate realizările să aibă loc în concordanță cu sistemul de valori asumat și să conducă la împlinirea persoanei, nu la frustrări și complexe. Un model coerent de spiritualitate susține că a fi un bun creștin presupune a fi un bun profesionist, a asuma rigorile profesiei și deontologia ei, a face muncă de calitate și cu respect pentru cei din tagmă. În același timp, un profesionist creștin are mintea deschisă și un ochi critic cu privire la realizările și limitele activității profesionale, dar mai ales o sensibilitate cu privire la pericolele ce apar atunci când în spatele lor stau ideologii sau interese partinice. Societatea actuală este martora unor derapaje colosale în domeniul științei și tehnologiei și de fiecare dată s-a simțit nevoia unor voci care să semnaleze aceste dereglări, a unor persoane cu discernământ care să exprime îndoielile și îngrijorările cu privire la anumite proiecte, decizii sau soluții neclare și nelegitime practicate într-un anumit domeniu profesional. Este suficient să subliniem problemele legate de impactul industriei asupra poluării mediului sau a producției de medicamente asupra sănătății și stilului de viață.

În egală măsură, pentru epoca contemporană, un model actual de spiritualitate are darul să echilibreze dinamica vieții creștine, chiar dacă profesia este posibil să acapareze cea mai mare parte a timpului și efortului. Spiritualitatea creștină susține ideea dezvoltării persoanei și în alte domenii decât cel strict profesional: social (cu prietenii, familia și semenii); cultural (odihnă, lecturi, călătorii, artă, hobbyuri etc. ); religios (practici din această zonă, participarea la comunitatea eclesială locală) etc. Crearea propriei familii reprezintă o mare provocare a acestei etape. Ea cere o atentă raportare la propriul trecut și apoi la copiii care trebuie educați și pregătiți să aibă traiectoria lor în viață. Cu vremea, prin maturizare, gestionând mai bine greșelile și eșecurile, accentul începe să cadă pe continuitate, pentru că ce realizăm este pus în relație cu ce primim și cu ce lăsăm după noi sau cu ce investim în alții.

Exodul

Din perspectiva spiritualității creștine, un lucru foarte important este cum ne încheiem viața. Pe măsură ce obiectivele din etapa de acțiune sunt atinse, se conturează tot mai clar că toate aceste realizări trebuie să capete contur în raport cu destinul etern al omului, cu ceea ce el lasă în urmă și ceea ce ia cu el în viața veșnică. Viața creștină este un parcurs alături de Dumnezeu și de semeni cu această conștiință a împlinirii umane în istorie și animați de perspectiva vieții veșnice. Pregătirea pentru întâlnirea față către față cu Dumnezeu se realizează pe tot parcursul vieții, însă în ultima parte a existenței ia forma unui proces de evaluare, retușare și chiar de resemnificare a experienței trăite. Ieșirea din activitate, îndeosebi cea profesională, presupune un timp de altă natură, oarecum similar celui de pregătire pentru intrarea în viața activă. Această etapă are provocările ei speciale, iar spiritualitatea creștină ia în calcul această perioadă și ne ajută să îi facem față.

Una dintre aceste provocări este gestionarea bătrâneții, o perioadă mai puțin activă și cu mai multe limite (boli și slăbiciuni, singurătate și timp de umplut cu alte activități decât cele profesionale) și pentru care se dorește o anumită calitate a vieții. Nu este vorba doar despre cum ne-am pregătit această perioadă din punct de vedere financiar și al sistemului de asigurări de sănătate (lucruri de altfel foarte importante), ci și despre pregătirea morală, socială și religioasă. O alta este desprinderea de propriile realizări, distanțarea de obiectivele perioadei active și orientarea către alte scopuri. Acest demers presupune o reancorare a propriei ființe, o reașezare a tot ceea ce am făcut și suntem, în raport cu alte date, cu alte orizonturi. Nu în ultimul rând, această etapă este marcată mai mult ca oricând de gândul la moarte și de pregătirea pentru moarte. Un sfârșit bun al vieții este acela care are parte de sentimentul împlinirii, că viața nu a fost fără rost. Acesta vine și din propria evaluare, dar este mai degrabă întărit de ceilalți. Un sfârșit bun, dincolo de riscul apariției lui în orice moment al vieții (un risc asumat de o gândire creștină matură), este cel pentru care ne-am pregătit și care nu se realizează în singurătate. În general, ieșim din această lume cu ceea ce suntem, cu ceea ce am devenit din modul în care am trăit, cu o identitate marcată de schimbare și de relațiile în care ne-am șlefuit.

Spiritualitatea creștină presupune o viață care nu se trăiește cu gândul la fatalitatea și frica morții, ci asumând realismul ei și sentimentul aflării pe drumul cel bun, indiferent când ea se va sfârși. Experiența vieții o include și pe cea a morții fără ca gândul la moarte să devină o obsesie, o prezență care să umbrească pasiunea pentru viață. Creștinii trăiesc cu gândul că există o trecere spre un alt eon al existenței umane și că există o continuitate între viața de aici și cealaltă. Ei trăiesc cu gândul că la întâlnirea cu Dumnezeu nu trebuie să ne fie rușine de ceea ce am devenit, dar mai ales de ceea ce am sperat să devenim și de cât am investit în acest efort.

Un model contemporan de spiritualitate care valorifică concepția creștină despre lume și viață trebuie să ia în calcul atât realismul unei vieți dure aflate în datele unei lumi afectate de boala păcatului și răului, cât și dinamica restaurării și vindecării omului prin implicarea efectivă și constantă a iconomiei divine în istorie. Realismul va frâna mereu orice formă de utopie, falsele idealuri sau orizonturile înguste ale devenirii, în timp ce speranța va alimenta aspirații nobile și obiective pentru care merită să trăim, să luptăm și să ne autodepășim.

Dănuț Jemna