I. Crezul creștin – Prezentare

Ne propunem să schițăm cadrul unei serii de mici texte asupra crezului creștin. Mai întâi ne dorim o așezare în context a unui asemenea exercițiu, apoi încercăm să vizualizăm tema prin apelul la o imagine pe care ne-o oferă teoria cunoașterii științifice.

O serie de texte pe crez ar putea părea un demers care contrastează cu spiritul epocii. Se vehiculează deja de ceva vreme termeni precum cel de post-adevăr sau cel de post-creștinism. Cum s-ar putea plasa un creștin într-un asemenea cadru? Ce presupune asta pentru identitatea și misiunea creștină? Dacă adevărul este relativ, cum îl mai poți comunica fără să fii acuzat de radicalism și fundamentalism? Are dreptate J.L. Marion când ne propune o logică a comunicării ca dialog, ca exercițiu de plasare la masa mai multor adevăruri? Ar însemna asta o renunțare la identitatea creștină sau mai degrabă un efort suplimentar de însușire a ei și capacitatea de-a o pune în dialog cu alte oferte religioase și filosofice?

În dinamica oricărei comunități, este important efortul de a relua, de a actualiza fundamentele credinței creștine. Acest aspect este important și astăzi, indiferent de provocările pe care le oferă societatea. Raportarea la repere, la fundamente este un exercițiu legitim, bun, necesar. Maniera în care se realizează acest demers la nivelul unei comunități poate fi o problemă pentru că există riscul de a încremeni, de a patina într-un demers al reluării mecanice a unor lucruri din trecut, care să nu aibă nici o legătură cu prezentul. De asemenea, există riscul acomodării la spiritul epocii, de a răspunde ispitei plasării confortabile în context, fără un efort, uneori dureros, de a asuma și afirma identitatea creștină.

Un studiu pe crezul creștin poate fi asumat ca parte a evaluării și asumării identității creștine, la nivel comunitar și personal. Identitatea creștină este o realitate dinamică. Presupune un efort constant de preluare a unui conținut de la înaintași, utilizarea acestuia în contextul experienței creștine a unei comunități locale și efortul de a-l da mai departe generațiilor care vin. Acest proces complex poate fi analizat cu ajutorul modelului epistemologic al lui I. Lakatos numit program de cercetare.

Un program de cercetare este un construct dinamic ce ne ajută să înțelegem cum se realizează cunoașterea științifică într-un anumit domeniu. În esență, un program de cercetare admite două elemente componente: un nucleu dur și o manta sau o centură protectoare. Nucleul este reprezentat de un set de principii, teorii sau ipoteze generale care s-au consacrat ca adevăruri ce stau la baza cunoașterii. Mantaua este o realitate dinamică și elastică pentru că ea cuprinde ipoteze și teorii particulare, probleme noi sau întrebări complexe. Dinamica programului presupune atât evoluții la nivelul nucleului (care sunt rare și implică o anumită coerență a unui tip de progres al cunoașterii), cât și la nivelul centurii (unde lucrurile sunt mai mobile și mai variate).

Identitatea creștină poate fi imaginată după modelul unui program de cercetare. Vorbim despre un nucleu dur care reprezintă adevărurile fundamentale ale credinței creștine. O parte dintre acestea sunt sistematizate în crez. Nucleul a cunoscut o evoluție în timp, ca urmare a efortului Bisericii de a înțelege revelația biblică, dar și ca răspuns la diverse provocări. Acest nucleu reprezintă miezul identității creștine, adevăruri la care nu se poate renunța fără a compromite identitatea creștină (un exemplu de adevăr din nucleul dur îl reprezintă trinitatea, iar altul este întruparea Fiului lui Dumnezeu). Centura protectoare poate fi reprezentată de elementele de dinamică ce țin atât de diversitatea tradițiilor creștine (elemente identitare confesionale), dar și de raportul cu contextele sociale, culturale și istorice în care s-a manifestat identitatea creștină. Sub raport identitar, provocarea cea mai mare a comunităților creștine a fost aceea de a menține în echilibru cele două dimensiuni: stabilitatea nucleului dur și elasticitatea centurii protectoare. Problemele au apărut în momentul în care, în definirea și exprimarea identității creștine, nucleul dur este uitat, devine o entitate moartă, fără forță predictivă. În asemenea condiții, comunitatea creștină se definește prin lucruri secunde, particulare, contextuale și este condamnată să se reinventeze mereu. De asemenea, diversitatea tradițiilor creștine se transformă într-o diversitate bolnavă, pentru că vorbim despre mai multe biserici și nu de una; lipsește convergența și spiritul unității, în favoarea concurenței, a disputelor pentru întâietate și dominare. În mod normal, dincolo de diversitatea tradițiilor creștine, ceea ce dă identitate este nucleul dur, care este același pentru toți, dincolo de modul în care acesta este pus la lucru în diverse contexte istorice și sociale.

Sarcina evaluării și asumării identității creștine presupune efortul de a distinge între cele două dimensiuni, munca de a prelua de la înaintași adevărurile credinței creștine (și de a le da locul și valoarea cuvenite de nucleu dur) și apoi de a le pune la lucru în contextul particular al experienței unei comunități locale (în contextul socio-istoric particular, dar și în contextul tradiției creștine din care face parte). Deși este important exercițiul analizei adevărurilor ce compun nucleul dur, a istoriei formulării acestora și a modului cum au fost folosite de biserică, acest lucru nu se poate realiza într-o serie de prelegeri despre crez. Mai degrabă, ne putem orienta spre enunțarea acestor adevăruri și spre sublinierea unor elemente structurale importante ale contextului nostru pentru a putea identifica modalități prin care crezul creștin își dovedește eficiența lucrătoare.

Dănuț Jemna

Publicitate